(0 Votări)145 vizualizări
Antreprenori din industria de prelucrare a lemnului, conducători de composesorate, experți silvici și pedagoci au luat parte la sediul consiliului județean, la solicitarea acestuia, la ședința de constituire a consiliului consultativ din domeniul prelucrării lemnului, în data de 14 octombrie 2013.
Ultima actualizare: joi, 17 octombrie 2013
Cei prezenți au fost salutați de Borboly Csaba care a precizat că în procesul premergător de luare a deciziilor este nevoie de existența unui consiliu consultativ, deorece prin intermediul proiectelor europene, inițiativelor și intermedierilor pot fi susținuți actorii din acest sector al industriei. Este de așteptat ca rolul consiliului județean să crească în urma descentralizării instituțiilor, astfel acesta va avea un cuvânt de spus în procesele de gospodărire a pădurii și dezvoltare a mediului rural. De asemenea președintele consiliului județean a atras atenția asupra strategiei de dezvoltare economică intitulată Să construim un viitor sigur!, elaborată de consiliul județean și asupra preocupării față de acest subiect. În acest sens se folosește de rodul consultărilor care s-au desfășurat într-o perioadă de mai bine de un an jumătate. Molnár Gábor, conducătorul grupului de lucru pentru un management forestier durabil, respectiv al echipei de management al proiectului internațional Robinwood Plus, a făcut o prezentare a strategiei care face referire la gospodărirea durabilă a pădurilor și a spus că pentru realizarea acestor deziderate este nevoie de inițiative care să pornească de la niveluri cele mai joase.
Cei prezenți au înaintat propuneri în acest sens, chiar de la prima întâlnire. De exemplu s-a vorbit despre încurajarea elevilor care frecventează instituțiile de învățământ cu profil forestier, trebuie lucrat la remedierea imaginii prelucrătorilor din industria lemnului și trebuie pus un accent mai mare pe producția energiei alternative provenite din prelucrarea lemnului. S-a vorbit ca pe lângă inițiativa consiliului județean de susținere a construirii clădirilor instituțiilor publice prin utilizarea lemnului și că aceasta ar trebui extinsă prin susținerea achiziționării de mobilier din lemn în aceste instituții.
Membri: Bajkó Tibor (antreprenor, Gheorgheni), Dobay Tibor (antreprenor, Odorheiu-Secuiesc), László Lajos (președinte, Composesoratul Sândominic), dr. Melles Előd (director, Ocolul silvic de regim Gheorgheni), Antal Tünde (director adjunct, Liceul Venczel József Miercurea-Ciuc), Orbók Sándor (inspector silvic, Miercurea-Ciuc), Pál Gábor (antreprenor, Miercurea-Ciuc), Pápay Mária Márta (profesor, Liceul Bányai János, Odorheiu-Secuiesc), Szilágyi Imre (antreprenor, Gheorgheni).
Miercurea-Ciuc, 15 octombrie 2013
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)145 vizualizări