Programe noi în vedere dezvoltării turismului în Ţinutul Secuiesc

( Votări)62 vizualizări
Consiliul Judeţean Harghita a avut o şedinţă extraordinară
În cadrul şedinţei extraordinare organizate în data de 8 ianuarie 2010, consilierii judeţeni printre altele au votat în mod pozitiv sprijinirea promovării turistice a valorilor tradiţionale din Ţinutul Secuiesc, precum şi elaborarea unei hărţi pentru legende. „Harta de legende este ideea domnului Fazakas Szabolcs, proprietarul firmei Konnertfilm Srl din Odorheiu Secuiesc, fiind considerat foarte util şi din punctul de vedere al Consiliului Judeţean Harghita” a declarat Borboly Csaba, preşedintele consiliului.    Harta va cuprinde aproximativ şaptezeci de locaţii de legende, incluzând şi posibilităţile de cazare oferite turiştilor. Finanţarea proiectului va fi realizată în cadrul axei prioritare 5 al Programului Operaţional Regional („Dezvoltarea şi promovarea turismului”), valoarea totală a proiectului fiind de 993 764,88 lei, din care contribuţia proprie a consiliului judeţean este de 3%.
Consiliul Judeţean va particip de asemenea în managementul şi implementarea proiectului „Promovarea valorilor şi tradiţiilor ca produs turistic al judeţelor Harghita şi Covasna”  în colaborare cu judeţul Covasna. Judeţul Harghita este partenerul principal cu o contribuţie proprie de 2%, Covasna participând cu o contribuţie de 1%.
Autoritatea judeţeană a adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea veniturilor şi cheltuielilor evidenţiate în afara bugetului local şi utilizării din fondul de rulment a sumelor necesare finanţării unor investiţii, pe anul 2010 trimestrul I. Adoptarea acestei hotărâri a fost motivată de către preşedintele consiliului, Borboly Csaba prin faptul că, în anul 2009 au fost accesate fonduri europene semnificative, fiind posibilă economisirea de mai multe milioane de euro din cheltuielile de personal, intenţia fiind ca aceste sume economisite să fie reinvestite în lucrări deja începute, fiind posibilă în acest mod continuarea lor până la adoptarea bugetului.
Consiliul a mai adoptat proiectul de hotărâre privind împuternicirea preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita de a dispune luarea de măsuri pentru intervenţia promptă în caz de urgenţă pentru înlăturarea efectelor cauzate de calamităţi, în situaţii neprevăzute şi cazuri de forţă majoră, precum şi angajarea de cheltuieli corespunzătoare. „Această hotărâre este importantă deoarece până la momentul de faţă prevederile legale au îngreunat intervenţia rapidă şi eficientă” a declarat preşedintele, adăugând că prin această măsură autoritatea judeţeană are posibilitatea de a face economii.
Consilierii Partidului Civic Maghiar au lipsit şi de această dată de la şedinţă, motivând absenţa, prin faptul că Consiliul Judeţean Harghita nu a validat încă mandatul domnului Csillag Péter, cine ar lua locul consilierului demisionat Szász Jenő. În opinia lui Borboly Csaba, absenţa consilierilor reflectă eşecul fracţiunii PCM, deoarece din iunie 2008 nu au pregătit nici un proiect de hotărâre utilizabil: cele depuse fie au avut greşeli de formă, fie au vizat probleme care nu intră în competenţa autorităţii judeţene.
„Se pare că PCM nu vrea să lucreze în interesul locuitorilor acestui judeţ, deşi ei au fost împuterniciţi prin votul alegătorilor lor. Ne pare rău că nu participă la şedinţe şi le solicităm, în interesul Ţinutului Secuiesc să-şi respecte mandatul primit” a declarat preşedintele consiliului judeţean.
În opinia lui Borboly Csaba comportamentul şi atitudinea consilierilor judeţeni din PCM se datorează unui ordin primit de sus, în cadrul partidului existând dictatură. În mod contrar, membrii fracţiunii UDMR nu pot fi siliţi de către preşedinte să voteze într-un anume fel, de exemplu în cazul mandatului lui Csillag Péter. În această privinţă Borboly Csaba a accentuat încă o dată că, majoritatea consilierilor nu au votat împotriva validării mandatului, ci s-au abţinut de la vot. „Dealtfel, Csillag Péter este o persoană care nu are credibilitate, există numeroase plângeri împotriva lui din parte locuitorilor din Ghimeş, având un comportament nedemn pentru a fi consilier judeţean”, a declarat Borboly.
Miercurea Ciuc, 8 ianuarie 2010
   
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774