Federaţia Organizaţiilor de Tineret din Regiunea Ciuc, Consiliul Judeţean Harghita şi Profest organizează între 2-3 septembrie programul SRITA – Zilele Culturii Romilor, care va avea loc în Cetatea Mikó din Miercurea Ciuc.
Ultima actualizare: luni, 30 august 2010
Denumirea programului – SRITA – în limba romilor înseamnă pas cu pas. În acest context scopul programului este de a face primele paşi spre promovarea valorilor culturale rome contribuind astfel la acceptarea diversităţii.
Programul cuprinde proiectare unor episoade din seria de filme documentare intitulat Mundi Romani. Filmele documentare au fost realizate în coproducţie de Fundaţia Romédia şi Televiziunea Duna şi îşi propune să prezinte poveştile nespuse ale romilor, oriunde ar locui în lume, Kosovo, Ungaria, Spania, România, Franţa, Turcia sau Israel. Seria de filme documentare prezintă viaţa diversificată şi plină de surprize a romilor din punctul de vedere ale acestora.
După proiecţia de filme organizatorii îi aşteaptă pe spectatori cu concerte. Vor performa trupe din ţară şi din străinătate care cântă muzica tradiţională romă sau care îmbină muzica tradiţională cu elemente din diferite stiluri muzicale.
Joi, 2 septembrie va cânta trupa Slip din Cluj Napoca şi Szászcsávási Band din Ceuaş după care va avea loc o prezentare de dansuri tradiţionale ale romilor, spectatorii având şansa de a le învăţa. Vineri, 3 septembrie va cânta trupa Ritmo del Flamenco din Sfântu Gheorghe şi Kanizsa Csillagai din Nagykanizsa, după care DJ Tamaka va fi responsabil de atmosfera plăcută în grădina pubului Backstage.
Partenerii noştri în realizarea programului sunt Muzeul Secuiesc al Ciucului, Fundaţia Romédia şi Backstage. Finanţatorii programului: Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Fundaţia Communitas.
PROGRAM DETALIAT
SRITA – Zilele culturii Romilor
Joi, 2 septembrie
Cetatea Mikó
16.30 – 18.30 – Proiecţie de filme documentare Mundi Romani
19.00 – 20.00 – Concert Slip (RO)
20.00 – 21.30 – Concert Szászcsávási Band (RO)
21.30 – 23.00 – Casa dansului popular
Vineri, 3 septembrie
Cetatea Mikó
16.30 – 18.30 – Proiecţie de filme documentare Mundi Romani
19.00 – 20.00 – Concert Ritmo del Flamenco (RO)
20.30 – 22.00 – Concert Kanizsa Csillagai (HU)
Back Stage Pub & Coffee
23.00 – Dj Tamaka