CONSILIUL JUDEȚEAN HARGHITA
AGENȚIA DE DEZVOLTARE JUDEȚEANĂ HARGHITA
cu sediul în Miercurea Ciuc, P-ţa Libertății, nr. 5, jud. Harghita
organizează concurs pentru ocuparea postului contractual vacant:
1. Numărul şi denumirea posturilor:
Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita
● 1 post vacant de inspector de specialitate, grad profesional IA, nivelul studiilor S., perioadă nedeterminată.
2. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs, care va conține următoarele documente:
-
cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului instituției publice organizatoare;
-
copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
-
copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
-
carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
-
cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
-
adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
-
curriculum vitae.
-
o scrisoare de recomandare de la unul dintre ultimele trei locuri de muncă sau de la un cadru didactic în cazul posturilor de debutant, conform modelului care se regăsește pe pagina de web al Consiliului Județean Harghita
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Actele prevăzute la lit. b), d) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
3. Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească candidații pentru a participa la concursul pentru ocupare unui post vacant sau temporar vacant, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare:
-
are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
-
cunoaște limba română, scris și vorbit;
-
are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
-
are capacitate deplină de exercițiu;
-
are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
-
îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
-
nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale:
-
1 (unu) post vacant de inspector de specialitate, grad profesional IA, perioadă nedeterminată:
-
studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul silviculturii;
-
vechime în specialitatea studiilor absolvite: 7 ani;
-
cunoștințe de utilizare a calculatorului, pachet office (atestat sau diplomă)
-
cunoașterea a cel puțin unei limbi străine dintre limbile oficiale ale UE: citit, scris și vorbit, nivel mediu;
4. Concursul se va desfășura începând din data de 04 ianuarie 2021, ora 10,00 – proba scrisă, iar interviul se va susține în data de 11 ianuarie 2021, ora 10,00, la sediul Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita (Miercurea Ciuc, P-ța Libertății, nr. 5).
Dosarul de concurs se poate depune la sediul Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita, (Miercurea Ciuc, P-ța Libertății, nr. 5), camera 401 în perioada 08.12.2020 – 22.12.2020, între orele 8,00 - 14,00.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0266–207701 interior 1608.
Condițiile de participare la concurs şi bibliografia se afișează la sediul instituției şi pe site-ul Consiliului Județean Harghita http://judetulharghita.ro/recrutare.html
5. CALENDARUL de desfășurare a concursului:
Nr.crt.
|
Activitatea planificată
|
Perioada de desfășurare
|
1
|
Înscrierea candidaților
|
08.12.2020 – 22.12.2020
|
2
|
Selectarea dosarelor de concurs și afișarea rezultatelor selecției
|
23.12.2020
|
3
|
Contestarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs
|
24.12.2020
|
4
|
Afișarea rezultatelor contestațiilor selecției dosarelor de concurs; listelor nominale ale candidaților admiși Prima probă a concursului- proba scrisă
|
28.12.2020
|
5
|
Prima probă a concursului-Proba scrisă
|
04.01.2021
|
6
|
Afișarea rezultatelor la proba scrisă
|
05.01.2021
|
7
|
Contestarea rezultatelor probei scrise
|
06.01.2021
|
8
|
Afișarea rezultatelor contestațiilor la proba scrisă
|
07.01.2021
|
9
|
A doua probă a concursului – interviul
|
11.01.2021
|
10
|
Afișarea rezultatelor la interviu
|
12.01.2021
|
11
|
Contestarea rezultatelor la interviu
|
13.01.2021
|
12
|
Afișarea rezultatelor contestațiilor la interviu şi a rezultatelor finale ale concursului
|
14.01.2021
|
Director
Cilip Árpád