CONSILIUL JUDEŢEAN HARGHITA
cu sediul în Miercurea Ciuc, P-ţa Libertăţii nr. 5
organizează un concurs pentru ocuparea postului contractual vacant la:
1. Numărul şi denumirea postului:
Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita
-
1 post de Inspector de specialitate, grad profesional II (asistent)-compartimentul economic, nivelul studiilor S.
2. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs, care va conține următoarele documente:
-
cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului instituției publice organizatoare;
-
copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
-
copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
-
carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
-
cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
-
adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
-
curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Actele prevăzute la lit. b), d) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
3. Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească candidații pentru a participa la concursul pentru ocupare unui post vacant sau temporar vacant, conform art.3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare:
-
are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
-
cunoaște limba română, scris și vorbit;
-
are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
-
are capacitate deplină de exercițiu;
-
are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
-
îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
-
nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale:
-
1 (unu) post de: Inspector de specialitate, grad profesional II (asistent):
-
Condiţii de participare:
-
studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul economic;
-
vechime în specialitatea studiilor absolvite: minim 1 an;
-
cunoștințe de utilizare a calculatorului, pachet office;
-
cunoaște limba română, scris și vorbit;
-
cunoașterea a cel puțin unei limbi străine dintre limbile oficiale ale UE: citit, scris și vorbit, nivel mediu;
-
constituie avantaj experiența dobândită în domeniul procedurilor de achiziții publice
4. Concursul se va desfășura începând din data de 12 decembrie 2018, ora 12,00 – proba scrisă, iar interviul se va susține în data de 18 decembrie 2018, ora 10,00, la sediul Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita (Miercurea Ciuc, P-ța Libertății, nr. 5).
Dosarul de concurs se poate depune la sediul Consiliul Județean Harghita, (Miercurea Ciuc, P-ța Libertății nr. 5) Direcția generală management, Compartiment resurse umane, camera 132, în perioada 19.11.2018 – 04.12.2018, între orele 8,00 - 16,00. Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0266–207700 interior 1408 sau 1406.
Condițiile de participare la concurs şi bibliografia se afișează la sediul instituţiei şi pe site-ul Consiliului Județean Harghita http://judetulharghita.ro/recrutare.html.
5. CALENDARUL de desfăşurare a concursurilor:
Nr.crt.
|
Activitatea planificată
|
Perioada de desfășurare
|
1
|
Înscrierea candidaţilor
|
19.11.2018 - 04.12.2018
|
2
|
Selectarea dosarelor de concurs și afișarea rezultatelor selecției
|
05.12.2018
|
3
|
Contestarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs
|
06.12.2018
|
4
|
Afişarea rezultatelor contestaţiilor selecției dosarelor de concurs; listelor nominale ale candidaţilor admişi
|
07.12.2018
|
5
|
Prima probă a concursului - Proba scrisă
|
12.12.2018
|
6
|
Afișarea rezultatelor probei scrise
|
13.12.2018
|
7
|
Contestarea rezultatelor probei scrise
|
14.12.2018
|
8
|
Afişarea rezultatelor contestaţiilor la proba scrisă
|
17.12.2018
|
9
|
A doua probă a concursului – Interviu
|
18.12.2018
|
10
|
Afişarea rezultatelor la interviu
|
19.12.2018
|
11
|
Contestarea rezultatelor la interviu
|
20.12.2018
|
12
|
Afişarea rezultatelor contestaţiilor interviului şi a rezultatelor finale ale concursului
|
21.12.2018
|
Director
Cilip Árpád