DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI HARGHITA
ORGANIZEAZĂ
Concurs pentru ocuparea posturilor vacante
- vacantă de consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Serviciului juridic, secretariatul comisiei pentru protecţia copilului – 1 post
Condiţii de participare propuse:
- condiţiile generale prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu completările şi modificările ulterioare;
- condiţii de studii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţă: ştiinţe juridice;
Concursul va avea loc în data de 10 aprilie 2018, ora 10,00 - proba scrisă şi 13 aprilie 2018, ora 10,00 - proba de interviu la sediul DGASPC-Harghita. Dosarele pentru înscriere la concurs se depun până la data de 29 martie 2018 la Serviciul resurse umane al D.G.A.S.P.C.-HR şi vor cuprinde:
• Actul de identitate, în copie
• Formular de însciere la concurs, care este pus la dispoziţia celor interesaţi la sediul instituţiei
• Diplomele de studii, în copie
• Copiile de pe documentele care atestă vechimea în muncă: carnet de muncă şi după caz a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată
• Adeverinţă medicală de la medicul de familie, în copie
• Curiculum vitae, modelul comun european
• Cazier judiciar în original
• Declaraţie pe propria răspundere că nu a fost lucrător sau colaborator al Securităţii
Actele depuse în copie vor fi însoţite de documentele originale.
DIRECTOR GENERAL
ELEKES ZOLTÁN