CJH - Funcționar public - 07.06.2016.

AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI

Organizează un concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă la Consiliul Județean Harghita:

 

Biroul de audit public intern:

– șef birou

Condiţiile de participare:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
– studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, în condițiile legii;
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 2 ani;
– cele prevăzute în art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– cunoştinţe de utilizare a calculatorului (nivel mediu).


Proba suplimentară de testare a cunoştinţelor PC va avea loc în data de 07 iunie 2016, ora 9,00, iar proba scrisă  de la ora 10,00 la sediul Consiliului Judeţean Harghita.

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României Partea III-a, la sediul Consiliului Judeţean Harghita – 26 mai 2016 inclusiv.

Bibliografia  pentru concurs, formularul de înscriere şi relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Direcţia generală management – Compartimentul resurse umane, camera 132, telefon 0266-207700 interior 1408 sau 1406 şi pe site-ul Consiliului Județean Harghita   http://judetulharghita.ro/recrutare.html

Borboly Csaba, preşedinte

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774