SPITALUL DE PSIHIATRIE TULGHES
Scoate la concurs în conformitate cu prevederile Ordinului 869/2015 două posturi de:
- medic specialist – specialitatea psihiatrie
Dosarul de înscriere la concurs trebuie sa conțină următoarele documente :
Criteriile generale sunt următoarele:
a) cererea în care se menționează postul pentru care doreşte să concureze;
b) copia de pe diploma de medic, medic dentist, farmacist, după caz, biolog, biochimist, chimist şi adeverinţă/certificat de confirmare în gradul profesional;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcționarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs.
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
a) cererea de înscriere;
b) copie de pe actul de identitate;
c) copie de pe diploma de licență sau de absolvire, după caz;
d) curriculum vitae;
e) adeverința care atestă vechimea în muncă sau în specialitatea studiilor, după caz;
f) cazierul judiciar;
g) declarația pe propria răspundere că nu a desfășurat activități de politie politică, așa cum este definită prin lege;
h) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
i) proiectul de specialitate;
Taxa de concurs este de 150 lei și se va achita la sediul unității.
Înscrierile se fac până în data de 26.11.2018. Anunțul a fost publicat în „Viața medicală” nr. 45 din data de 09.11.2018
Concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 zile de la publicare în „Viața medicală”.
Tematica de concurs și bibliografia se găsesc la sediul Spitalului de Psihiatrie Tulgheș, județul Harghita.
Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la telefon 0266/338188 interior 210.
MANAGER
EC. CSIBI VERONICA