Distincțiile Consiliului Jud. Harghita
duminică, 22 decembrie 2024 08:02:58
Márton István

Laudacio

Márton István și-a desfășurat și continuă să își desfășoare activitatea în serviciul dezvoltării rurale. Acest fapt este demonstrat de îndelungata sa activitate în calitate de primar, conducător al direcției de programe și dezvoltare rurală din cadrul Consiliului Județean Harghita, sau a Camerei Agricole. Același lucru se întâmplă și în prezent, când ocupă funcția de director în cadrul Asociației de Dezvoltare Agricolă.
Trecând în revistă posibilitățile oferite de domeniul dezvoltării rurale, problemele întâmpinate la nivel județean  din acest domeniu, cunoscând situația dezavantajată a fermierilor și producătorilor, în demersul de relansare a sectorului agrar, domnia sa reprezintă un punct de sprijin.
Datorită activității sale consecvente s-a reușit înregistrarea mărcii Produs Secuiesc, iar produsele înregistrate sub această marcă sunt prezente pe rafturile hipermarketurilor din țară și din Ungaria, dar și la târgurile locale și internaționale sau evenimente cu specific agrar.
Este tot mai popular târgul produselor locale tradiționale organizat cu ocazia Paștelui, cel de toamnă și cel de Crăciun, dar și târgurile lunare ale produselor tradiționale organizate în spațiul dintre coloanele consiliului județean, încă din anul 2011. Organizarea acestora este desfășurată de către o echipă sufletistă, coordonată de domnia sa.
Activitatea din cadrul Asociației de vânătoare Nimrod din Dănești reprezintă un alt aspect al muncii întreprinse de domnia sa, unde în calitate de președinte promovează oportunitățile aflate la dispoziția asociațiilor de vânătoare, inventariază problemele cu care acestea se confruntă și se ocupă cu drag de soarta animalelor sălbatice din pădurile noastre.
În scopul însușirii agriculturii alternative, consiliul județean organizează cursuri  de formare pentru fermieri. Márton István și-a asumat un rol important în cadrul proiectelor europene caravana KAP și INSIGHT, dar și în organizarea tot mai popularelor cursurilor de pregătire a cașului.
Ca urmare a activității departamentului de dezvoltare rurală au luat ființă cele patru organizații Leader din județul Harghita, astfel ca strategia regională agrară să fie aplicată în mod eficient.
De numele său se leagă înființarea cooperativelor de prelucrare a laptelui, micilor abatoare, respectiv promovarea și derularea programului Micul grădinar.
Nu exagerăm prin afirmația că fără spiritul de inițiativă al lui Márton István, abilitățile sale, respectiv munca altruistă, domeniul agricol din județul Harghita ar fi mult mai sărac.
Comisia de acordare a mărcii Produs secuiesc, sub conducerea lui Márton István a acordat în ultimii cinci ani această marcă pentru mai mult de 700 de produse, iar astfel 93 de producători se pot mândri cu această calitate. Avem convingerea că prin intermediul cooperării cu producătorii, în următorii ani produsele secuiești vor fi cunoscute și recunoscute la nivel european. Iar pentru ca acest lucru să devină realitate este nevoie de personalități ca Márton István.
Activitatea depusă în viața publică a lui Márton István este recunoscută de Consiliul Județean Harghita, prin decernarea premiului Bethlen Gábor.  
Borboly Csaba

Miercurea-Ciuc, 11 decembrie 2015 

Documente: