Distincțiile Consiliului Jud. Harghita
vineri, 27 decembrie 2024 04:17:49
Find me anywhere

Laudatio

Şase eleve de la Liceul 'O. C. Tăslăuanu' din Topliţa au realizat un plasture cu GPS, pentru monitorizarea bolnavilor de Alzheimer sau a copiilor care pot fi răpiţi sau se rătăcesc, invenție care va veni în sprijinul unor persoane vulnerabile sau a copiilor aflaţi în situaţii deosebite. Cu această invenție cele 6 liceene, cordonate de profesoara Mîndru Camelia, au reprezentat România la Bruxelles, la faza europeană a întrecerii Junior Achievement European Company of the Year 2017, iar lidera grupului, Edina Bako,  a primit titlul de Alumni Leadership Award.

Plasturele cu GPS poate fi monitorizat printr-o aplicaţie pe telefonul mobil, poate fi purtat cu uşurinţă, întrucât are doar câteva grame.

În acest fel, cu ajutorul telefonului mobil persoana dispărută va putea fi identificată foarte repede, chiar şi atunci când GPS-ul nu este pornit.
Consiliul Județean Harghita acordă distincţia „HEUREKA” membrilor echipei „Find me anywhere” din Toplița pentru activitatea inovatoare în  sprijinul comunității, precum și doamnei profesoare Mîndru Camelia pentru experienţa şi competenţa profesională de care a dat dovadă în coordonarea acestei echipe.

Premiul va di decernat de către domnul Barabás Csaba, director cabinet la Consiliul Județean Harghita. 

Diplomă

Comunicat de presă

Consiliul Județean Harghita a premiat tinerii talentați din județ

La Miercurea Ciuc au avut loc numeroase evenimente cu ocazia Zilelor Tineretului și Zilei Europei

 

În cadrul evenimentelor dedicate Zilei Europei și Zilelor Tineretului, în data de 9 mai  au avut loc mai multe programe care s-au desfășurat simultan la sediul consiliului județean și în spațiul dintre coloanele acestuia. 

Ultima actualizare: miercuri, 09 mai 2018

Consiliul Județean Harghita cu ocazia Zilei Europei a premiat și în acest an acei tineri care desfășoară activități remarcabile în anumite domenii și care au obținut sprijin și rezultate notabile.

Scopul Consiliului Județean Harghita este crearea condițiile necesare, astfel ca tinerii să aleagă să trăiască pe tărâmurile natale. Printre demersurile întreprinse în acest sens se numără investițiile în infrastructură, dezvoltarea serviciilor din domeniul sănătății, învățământului și culturii, condiții favorabile mediului antreprenorial, activității din domeniul agriculturii. Acesta este motivul pentru care Consiliul Județean Harghita a dedicat acest an tineretului, iar prin intermediul numeroaselor programe destinate tinerilor dorește să ofere oportunitate antreprenorilor, elevilor și studenților interesați de cultură de a se face remarcați.

Tinerii premiați în data de 9 mai desfășoară o activitate exemplare și inedită.

Premiul Promisiune i s-a acordat în acest an tinerei antreprenoare Imre Blanka, de  23 de ani din Miercurea Ciuc, care a revenit pe tărâmurile natale din Germania și care a demarat o afacere prin intermediul căreia prelucrează laptele. Același premiu l-a primit și Imre Gábor, președintele Consiliului Tinerilor din zona Odorhei. Premiile au fost înmânate de Barabás Csaba, directorul cabinetului președintelui consiliului județean.

Consiliul Județean Harghita a acordat Premiul Szent Imre reprezentanților Asociației Studenților din cadrul Universității Sapientia din Miercurea Ciuc - Mihály Gergő, Csiszár Levente și András Előd. Premiul a fost înmânat de consilierul județean Becze István.

Premiul Heureka a fost înmânat de către prefectul județului Andrei Jean Adrian echipei Find me anywhere de la Liceului O. C. Tăslăuanu din Toplița și echipei RoboCorp de la Colegiul Național Márton Áron din Miercurea Ciuc. Premiul a fost înmânat de Barabás Csaba.

„Apreciez fiecare tânăr care nu se dă bătut la primul obstacol și face tot ceea ce îi stă în putință pentru a-și atinge scopurile, realiza visele. Activitatea desfășurată de tinerii premiați astăzi este un exemplu pentru fiecare dintre noi. Cu siguranță mai sunt tineri în județ care au obținut rezultate remarcabile în diferite domenii, acesta este motivul pentru care Consiliul Județean Harghita dorește să sprijine în condițiile legii toate acele demersuri care au ca scop rămânerea tinerilor pe tărâmurile natale”, a afirmat Borboly Csaba.

Fotografiile realizate cu această ocazie pot fi urmărite aici.

Miercurea Ciuc, 9 mai 2018

Documente: