Diplomă
Comunicat de presă
Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, unul dintre cele mai dinamice spitale aflate în curs de dezvoltare
Urmează a fi construite sălile de operații care vor forma blocul operator
Demarează lucrările de reamenajare și extindere a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc. Detaliile referitoare la acestea au fost prezentate luni, 23 septembrie în cazul unei conferințe de presă.
Mulțumită și reprezentaților fracțiunii parlamentare a UDMR, anul acesta spitalul județean a primit o finanțare de 30,6 milioane de lei de la guvern, sumă din care 14 milioane de lei s-au alocat pentru finalizarea lucrărilor la blocul operator, restul sumei urmând a fi folosită pentru achiziționarea de echipamente medicale.
Borboly Csaba, președintele consiliului județean, instituția în administrarea căreia se află spitalul județean a precizat că investiția a ajuns până în acest stadiu în urma unei activități susținute care se întinde pe mai mulți ani. „Munca de echipă trebuie continuată pentru ca serviciile medicale să se diversifice și noi specialiști să completeze echipa de medici de la spitalul județean. Pentru ca aceste lucruri să se întâmple trebuie să se asigure și condițiile necesare. Nu în ultimul rând, colaborarea cu instituțiile de învățământ superior trebuie continuată având în vedere că pe termen lung se dorește ca spitalul județean să devină o clinică regională”, a afirmat președintele consiliului județean. Extinderea Unității de Primire Urgențe urmează a fi implementată în anii următori de către Compania Națională de Investiții (CNI).
Konrád Judit, managerul spitalului județean a spus că odată cu finalizarea lucrărilor la noul bloc operator, se vor deschide noi perspective instituției medicale și vor fi realizate, în condiții moderne, intervențiile chirurgicale în specialitățile medicale noi.
În cadrul evenimentului s-a acordat premiul Pro Harghita, chirurgului Adrian Dobrică și lui Péli Levente, directorului adjunct al direcției de tehnice din cadrul consiliului județean, pentru recunoașterea activității desfășurate în vederea dezvoltării spitalului județean.
Imobilul care adăpostește spitalul din Miercurea Ciuc a fost realizat în anul 1971 pe o structură de rezistență mixtă formată din cadre de beton și pereți din cărămidă. Clădirea spitalului este formată din patru corpuri: corpurile A și B sunt corpuri de spitalizare, corpul C este blocul operator, iar corpul D este blocul gospodăresc.
Consolidarea și reamenajarea etajului al doilea și supraetajarea cu un etaj, respectiv realizarea unui nou nod de circulație, care să deservească corpul C a fost începută în anul 2012 și a fost sistată în anul 2013. Pentru ca acest lucru să fie posibil a fost necesară revizia proiectului tehnic care a stat la baza lucrărilor executate și refacerea lucrărilor neconforme, finalizarea lucrărilor neexecutate și atașarea unui corp nou care găzduiește un nod de circulație verticală.
După întocmirea documentației și obținerea autorizațiilor necesare, s-a publicat anunțul de organizare a licitației pentru implementarea lucrărilor. În anul 2018 procedura a fost reluată de trei ori, deoarece nu s-a prezentat nici o firmă pentru executarea lucrărilor. La începutul anului 2019 s-a reluat procedura și s-a semnat contractul de executare a lucrărilor cu firma SC Termhidro SRL din Brăila. După spusele reprezentatului firmei brăilene, prezent la conferința de presă, se dorește ca lucrările să fie finalizate în cursul anului viitor. Conform contractului, firma are la dispoziție nouă luni pentru a implementa lucrările, iar următoarele șaizeci de luni reprezintă perioada de garanție a lucrărilor.
Ca urmare a implementării cu succes a investiției, actualul bloc operator va fi ocupat de secția de terapie intensivă, spațiul rămas urmând fi ocupat de sălile de operație ale specialităților chirurgie, ginecologie, ortopedie, urologie, traumatologie. Noul bloc operator va funcționa în condiții moderne, sălile de operație se vor afla la etajul trei, unde vor fi și sălile necesare activităților anexe. În momentul de față în cinci săli de operație se efectuează operații pentru nouă specialități medicale. În spațiul în care va fi amplasat noul bloc operator, se vor amplasa zece săli de operație. Astfel, aici se vor putea efectua intervenții de chirurgie plastică, chirurgie infantilă, echipa de medici de la spitalul din Miercurea Ciuc având de anul trecut doi specialiști în domeniile sus-menționate.
Miercurea Ciuc, 23 septembrie 2019