Litigii Hotare
joi, 26 decembrie 2024 10:26:04
Judeţul Harghita şi judeţul Neamţ

Între judeţele Harghita şi Neamţ nu există nici un acord privind limita teritorială între municipiul Gheorgheni, judeţul Harghita şi comuna Bicaz Chei, judeţul Neamţ, limită teritorială care coincide cu hotarul administrativ dintre aceste două judeţe.
În anul 2002 la Lacu Roşu s-au întrunit comisiile desemnate prin Ordinul Prefectului judeţului Harghita nr. 90/2002 şi al Prefectului judeţului Neamţ nr. 94/2002. Reprezentanţii Consiliului Local Gheorgheni au solicitat procurarea anexei grafice la HCM nr. 1115/1968 prin care s-au stabilit limitele unităţilor administrativ-teritoriale conform Legii nr. 2/1968 pentru judeţul Harghita.


Cele mai recente discuţii au avut loc în 2009, atunci când părţile s-au întâlnit de mai multe ori, având ca principal punct pe ordinea de zi aspectele divergente privind limita hotarelor dintre aceste două judeţe. În cadrul discuţiilor Consiliul Judeţean Harghita a susţinut opinia Consiliului Local al municipiului Gheorgheni, solicitând de două ori constituirea din nou a unei comisii de delimitare care să fie numită printr-un ordin comun al Prefectului judeţului Harghita şi al Prefectului judeţului Neamţ. Însă, acestor solicitări nu li s-a dat curs, divergenţele de hotare administrative nefiind încă soluţionate.