Întrevedere organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Munții Harghita
Potențialul turistic al județului Harghita este foarte mare, se creează locuri de muncă, sunt atrași turiști în zonă, dar mai există și multe alte oportunități de dezvoltare care ar trebui utilizate în vederea promovării imaginii județului și creșterii numărului de înnoptări ale turiștilor în zonă. Având în vedere acestea, respectiv dezvoltarea turismului local și durabilitatea celui regional, în fiecare an asociațiile de dezvoltare turistice din cadrul consiliului județean organizează concursuri de proiecte pentru crearea de obiective turistice – parcuri tematice, trasee de ciclism, izvoare și băi cu ape minerale, dezvoltarea și reabilitarea traseelor turistice. Totodată, se deschide ocazia realizării pachetelor de programe, organizarea de cursuri și caravane, întâlniri turistice.
Ultima actualizare: miercuri, 05 aprilie 2017
„O posibilitate turistică este reprezentată și de punerea la dispoziție de către asociațiile în cauză a închirierii de biciclete, care să poată fi utilizate de turiști pe timpul perioadei de ședere și cu ajutorul cărora pot vizita obiectivele zonei. De asemenea, o altă posibilitate este și organizarea de tabere tematice pentru copiii, ocazie cu care aceștia s-ar putea familiariza cu atracțiile turistice și s-ar accentua sentimentul de apartenență a tinerilor la aceste meleaguri. Ne dorim ca turiștii nu doar să se minuneze de peisajele de la noi, ci să beneficieze de o ofertă variată în ceea ce privește programele, produsele și serviciile locale”, a spus cu privire la acest concurs de proiecte, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
Și discuția organizată de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Munții Harghita, care a avut loc în data de 29 martie la Băile Homorod, a avut ca principal scop reabilitarea localității. Au fost prezenți Borboly Csaba, Benedek László, primarul de la Căpâlnița și Molnár Tibor, primarul de la Vlăhița, respectiv antreprenori locali. S-au dezbătut aspecte legate de planul de amenajare zonală a Băilor Homorod prin intermediul căruia se dorește relansarea stațiunii, iar pentru realizarea acestui obiectiv sunt invitați să se implice toți cei interesați.
„Este important să găsim o modalitate de atragere a tinerilor aici în toate cele patru anotimpuri, astfel ca ei să poate să facă cunoștință unii cu alți, dar și să își petreacă timpul liber. Băile Homorod este un obiectiv turistic important, de aceea ne dorim ca toată lumea să aibă acces la dezvoltare”, a conchis Borboly Csaba.
Concursurile de proiecte din domeniul turismului ale consiliului județean sunt accesibile aici, iar strategia de dezvoltare a turismului la următorul link http://elemzo.hargitamegye.ro/wp-content/uploads/2015/01/Strategia_de_dezvoltare_turism_105_din_2009.pdf.
Miercurea-Ciuc, 29 martie 2017
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)33 vizualizări