Atacurile urșilor sunt la ordinea zilei, oamenii trăiesc cu frica în sân
Aproximativ cinci sute de primari, președinți de composesorate și fermieri din județul Harghita au semnalat intenția de participare la evenimentul din data de 5 iulie de la București. Președintele Asociației Microregionale Felcsik, împreună cu primarul comunei Sândominic, Karda Robert au inițiat organizarea unui eveniment prin care se dorește atragerea atenției opiniei publice referitor la situația creată din cauza atacurilor urșilor, respectiv găsirea de soluții în această privință. La această inițiativă s-au alăturat și județele Covasna, Mureș și Brașov. În aceste județe atacurile urșilor sunt la ordinea zilei, situația este cu atât mai gravă cu cât pe lângă imensele daune materiale, tot mai dese sunt atacurile asupra omului.
Ultima actualizare: marţi, 04 iulie 2017
În cursul zilei de miercuri, 5 iulie, de la ora 12,00 la sediul Ministerului Mediului vor fi prezente aproximativ cinci sute de persoane din județele Harghita, Covasna, Mureș și Brașov - primari și președinți ai composesoratelor, dar și fermieri pentru a atrage atenția populației asupra daunelor și victimelor pe care le cauzează atacurile urșilor, dar și în vederea găsirii de soluții în ceea ce privește coexistența pașnică dintre carnivorele mari, în speță urșii, și om.
Borboly Csaba menționează ca avutul familiilor este distrus zilnic de urșii ai căror număr este tot mai mare, iar pe lângă daunele materiale, tot mai dese sunt atacurile asupra omului. După cum a mai menționat și cu alte ocazii Borboly Csaba, acest eveniment nu este organizat împotriva urșilor, ci pentru găsirea unei soluții în vederea luării măsurilor necesare pentru conservarea și asigurarea condițiilor necesare de stopare a degradării acestei specii, și pentru siguranța oamenilor.
Numeroasele daunele cauzate de urs pot fi consultate și pe pagina:
https://www.facebook.com/ADI-de-Dezvoltare-Rural%C4%83-a-Consiliului-Jude%C8%9Bean-Harghita-825895660911146/?ref=ts&fref=ts
Persoana de contact pentru relația cu presa: Lőrincz Csaba, tel. 0734994357, e-mail lorinczcsaba@judetulharghita.ro.
Măsurile menționate mai sus au fost discutate cu primul ministru și ministrul de resort, formulându-se propuneri în vederea luării măsurilor necesare, respectiv elaborarea propunerilor de modificare legislativă.
Miercurea-Ciuc, 4 iulie 2017
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)65 vizualizări