Atac al ursului la Tusványos, iar ministerul nu face nimic

Borboly Csaba: nu am scăpat de ceea ce ne-am temut!

(0 Votări)46 vizualizări

Un nou atac al ursului a avut loc în cursul nopții de 24 iulie la cea de a XXIX-a ediție a Universității de Vară de la Tusvanyos. Victima este un bărbat de 27 de ani care a fost rănit în cursul nopții trecute, între ora unu și două de un urs care a sărit în mulțime. Bărbatul are răni  la braț și la picior și a fost tratat la secția de urgențe a spitalului județean din Miercurea Ciuc, mai apoi internat la secția de boli infecțioase de la Șumuleu-Ciuc. 

Unul dintre martorii evenimentului a afirmat că este înfricoșător că deja din prima zi a universității de vară se întâmplă astfel de accidente, până la finalul evenimentului care va avea loc sâmbătă, oricine poate suferi de pe urma unor situații și mai tragice. Tot, pe baza celor relatate de martor se poate concluziona că este vorba de aceeași ursoaică care la începutul lunii a atacat, tot pe această porțiune de drum, un localnic care își plimba câinele.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a afirmat că este revoltător că în ciuda faptului că a solicitat ministerului mediului relocarea ursoaicei cu trei pui care în urmă cu câteva săptămâni a atacat un localnic din Băile Tușnad, nu s-a făcut  nimic pentru a se evita un nou atac.

„Acesta este motivul pentru care este nevoie de autonomie, descentralizare decizională, deoarece acum la minister domnește o atmosferă de vacanță și nimeni nu vrea să-și asume nimic, în vreme ce aici daunele se succed una pe alta”, a afirmat președintele consiliului  județean, care a adăugat că există decizii care nu se adoptă la nivel central, sau care sunt adoptate în mod necorespunzător. „Acum, pe durata universității de vară de la Tusvanyos se poate constata că nu se întreprind măsuri reale, cei de la București nu doresc să se ocupe de problemele reale ale oamenilor de aici, că statul român nu este capabil să-și protejeze cetățenii și musafirii. În data de 13 iulie i-am solicitat ministerului mediului să fie relocat ursul de la Băile Tușnad, dat fiind faptul că la universitatea de vară vor fi prezente peste 20.000 de persoane. Din păcate acest lucru nu s-a întâmplat și de ceea ce ne temeam nu am scăpat. Solicit din nou ministrului mediului să ia măsurile necesare în cazul urșilor care hoinăresc pe străzile din Băile Tușnad și din Miercurea Ciuc”, a afirmat Borboly Csaba.

Postarea făcută de președintele consiliului  județean pe site-ul de socializare poate fi accesată aici.

Miercurea Ciuc, 25 iulie 2018


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774