În cursul săptămânii trecute au început lucrările de întreținere de vară a drumurilor județene. Vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Incze Csongor a declarat că se dorește ca lucrările de plombare a drumurilor să se efectueze cu ajutorul utilajelor specializate și nu manual, din considerente care țin de calitatea lucrărilor. Consiliul județean are la dispoziție 13,5 milioane de lei pentru lucrări de întreținere, din aceasta pentru lucrări de pietruire 2.976.000 lei, plombare 1.116.000 lei, siguranța circulației 801.000 lei, respectiv pentru întreținerea pe timp de iarnă a drumurilor sunt alocați 4.076.000 lei.
Ultima actualizare: marţi, 19 mai 2015
În zona Odorhei, pentru lucrări de plombare sunt disponibili 522.000 lei, cu 132.000 lei mai mult decât în anul precedent. De asemenea, a crescut și suma destinată lucrărilor de pietruire cu 275.000 lei. Programul de asfaltare figurează în cadrul lucrărilor de întreținere de vară, iar pentru acesta sunt alocați 4.000.000 lei. Se pot asfalta în cadrul acestui program acele porțiuni de drum pe care nu mai sunt posibile plombările gropilor. Concret este vorba de posibilitatea de punere a unui strat de asfalt cu o grosime de 6 centimetri, pe un drum cu o lățime de 6 metri. Din cei 6 centimetri de asfalt, 2 centimetri reprezintă stratul de stabilizare, asfaltul propriu-zis măsoară 4 centimetri. Prioritatea o reprezintă în cadrul acestui program drumul de pe Vf. Chinușu, cu o lungime de 3.675 metri.
Pe lângă acest drum, importantă este și porțiunea de 300 de metri de la ramificația Brădești spre Lacul Zetea, cea dintre localitățile Odorheiu-Secuiesc și Feliceni, porțiunea de drum la trecerea cu calea ferată dintre localitățile Porumbenii Mari și Porumbenii Mici, o porțiune de drum din Firtănuș, respectiv o porțiune între localitățile Eliseni și Săcel.
„Comparativ cu anul trecut, avem la dispoziție mai mulți bani”, a declarat vicepreședintele consiliului județean.
În opinia președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba alocarea acestor sume reprezintă un rezultat notabil și foarte bun.
„Acest rezultat notabil este rezultatul muncii echipei conduse de vicepreședintele consiliului județean Incze Csongor, pe care doresc să o felicit pe această cale. Este foarte bine că aceste lucrări vor demara în cursul lunii mai”, a afirmat președintele.
Miercurea-Ciuc, 18 mai 2015
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)28 vizualizări