Avansează lucrările la investiția din Remetea

Vizită la depozitul regional de deșeuri

(0 Votări)56 vizualizări

„Lucrările se desfășoară conform planului”, au constatat în cadrul conferinței de presă luni, 27 aprilie, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și vicepreședintele, Barti Tihamér. Consiliul județean a obținut finanțare pentru implementarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Harghita prin Fondul European de Dezvoltare Regională și Programul Operațional Sectorial de Mediu 2007-2013. Conform proiectului, până la data de 30 noiembrie 2015 se vor termina lucrările, iar până la sfârșitul lunii iunie 2016 se va reorganiza întregul proces de gestionare a deșeurilor din județul Harghita, începând de la colectare până la depozitarea finală.

Barti Tihamér a menționat că după îndepărtarea stratului de sol vegetal au început săpăturile și se speră că lucrările se vor finaliza la termen, iar pentru executant se va asigura calitatea drumului DJ 153 D. Vicepreședintele a mai adăugat ca săptămâna aceasta se are în vedere eliberarea a încă două autorizații de construcție pentru centrele de colectare selectivă și pentru închiderea/desființarea depozitelor de deșeuri neconforme.

În opinia lui Borboly Csaba cel mai important este ca lucrările să progreseze într-un ritm corespunzător, iar în urma implementării proiectului să se oferă un serviciu accesibil pentru localnici și „prețul de transport al deșeurilor să nu fie stabilit de străini”. Președintele consiliului județean a mulțumit localității Remetea pentru rolul asumat și atitudinea pozitivă pentru succesul proiectului. „De asemenea, lucrăm pentru ca promisiunile către localitatea Remetea să se îndeplinească, având în vedere rolul pe care localitatea și l-a asumat în cadrul acestui proiect”, a anunțat Borboly Csaba, îndemnând firma implicată în derularea lucrărilor să angajeze localnici. A mai adăugat că se caută soluții pentru ca taxa de transport a deșeurilor din localitate să fie calculată în așa fel încât și Remetea să beneficieze de pe urma câștigului realizat. Pe lângă acestea, operatorul va plăti impozit localității.

La conferința de presă a participat primarul Laczkó-Albert Elemér și Zólya László, managerul proiectului. Primarul și-a exprimat bucuria în ceea ce privește buna colaborare și consultările cu firma care execută lucrările din cadrul proiectului.

Mai multe detalii în documentul atașat.

 

Miercurea-Ciuc, 28 aprilie 2015


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774