Identificarea sursei problemelor și remedierea acestora
„Vom solicita ministerului învățământului investigarea situației în județul Harghita, deoarece este inadmisibil că an de an se repetă rezultatele dezastruoase la examenul de bacalaureat la limba și literatura română. Nu cred că elevii din județul Harghita sunt mai slabi la învățătură decât în alte județe, și nu este adevărat că aceștia nu vor să învețe limba română. Conform sondajelor noastre, disponibilitate pentru învățarea limbii există, însă actualul sistem nu oferă soluții și sprijin în acest sens”, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita în cadrul conferinței de presă la care a fost prezent și inspectorul școlar general, Gârbea Petru Ioan și care a avut loc în data de 9 iulie.
Ultima actualizare: marţi, 10 iulie 2018
În cursul zilei s-au afișat rezultatele finale la examenul de bacalaureat din acest an, în județul Harghita numărul celor care au promovat examenul a crescut cu 89 de elevi. Din cei 2.236 elevi care s-au prezentat la examen, au promovat 1.187 de elevi și au fost respinși 1.049 de elevi. Cele mai slabe rezultate s-au obținut la proba de limba și literatura română.
Președintele consiliului județean a afirmat că ministerul de resort trebuie să ia decizii și cu privire la așa zisul „turism de titularizare” care conduce la lipsa profesorilor calificați în a preda limba română. Adesea, profesori din județele din partea de sud a țării se înscriu la concursul de titularizare, obțin postul și pleacă să predea în alte județe, aici rămânând să predea limba română profesori de alte specializări.
Inspectoratul Școlar Județean Harghita a luat în calcul doar cei 2.045 de elevi care s-au prezentat la examenul de bacalaureat, neluându-i în considerare pe cei 191 de elevi care nici nu s-au prezentat, și care nu trebuie omiși.
„Nu este în regulă nici faptul că există în județul Harghita atât de multe clase cu profil teoretic. Este o decizie care ar trebui luată la nivel local, astfel probabil nu s-ar ajunge la situații cum este cea în care un elev de clasa a opta care obține o nota de 1 la testarea națională, ajunge să fie repartizat într-o clasă de la un liceu teoretic, deoarece altundeva nu este loc. În schimb, poate ar fi mult mai eficient dacă un asemenea elev ar putea să urmeze cursurile învățământului dual, să-și însușească o meserie și să rămână pe tărâmurile natale. Un sfert din elevii harghiteni care au început cursurile acestui an școlar au obținut notă de trecere la examenul de bacalaureat, restul suferind primul eșec notabil al vieții. Noi nu suntem cetățeni de rangul doi al acestei țări, suntem cetățeni cu drepturi egale, iar în acest sens este nevoie de crearea de condiții și luare deciziilor necesare, ca rezultatele să nu fie la identice în următorii patru ani”, a afirmat Borboly Csaba.
Președintele consiliului județean a vorbit și despre faptul că există un grup de lucru în cadrul instituției care se ocupă cu aspectele referitoare la învățământul profesional, respectiv la Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita se realizează sondaje în rândul absolvenților.
Scopul grupului de lucru este realizarea în acest an a unei strategii de promovare a învățământului profesional. În prima fază, este în curs un sondaj în rândul elevilor de clasa a șaptea și a opta cu privire la cariera pe care doresc să o urmeze. Urmează introducerea la scară largă a programelor informare și promovare. Cu alte cuvinte, după identificarea nevoilor, elevilor trebuie să li se pună la dispoziție informațiile necesare în vederea alegerii unei cariere. Un alt element important este și faptul că programul de orientare în carieră nu are rezultatele preconizate și așteptate”, a afirmat Borboly Csaba.
Inspectorul școlar general, Gârbea Petru consideră că unul dintre motivele rezultatelor obținute se datorează și faptului că dacă până în anul 2017 subiectele de examen s-au concentrat pe memorare și redare, în acest an abordarea subiectelor a avut în vedere evaluarea cunoștințelor de competență, analiză și argumentare. Astfel, dacă până anul trecut memorând subiectele era accesibilă obținerea unei note de șapte, în acest an s-a putut obține doar o notă de patru.
„După ce timp de 11 ani elevul s-a concentrat asupra memorării subiectelor, pe parcursul unui an nu a reușit să se adapteze noilor cerințe formulate în cadrul subiectelor”, a spus inspectorul școlar. Acesta a adăugat că instituția pe care o conduce va face o analiză cuprinzătoare a rezultatelor din acest an de la examenul de bacalaureat, investigând și rata de promovabilitate la disciplina limba și literatură română a elevilor a căror limbă maternă este limba maghiară.
Despre demersurile Consiliului Județean Harghita de susținere a învățământului profesional, puteți afla mai multe la următorul link:
http://judetulharghita.ro/stiri/invatamant-profesional.html
Miercurea Ciuc, 9 iulie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)69 vizualizări