Viitorul tineretului european va fi determinat de inovațiile sistemului educațional în următorii șapte ani
În perioada 26-27 are loc la Bruxelles cea de a 135 ședință plenară a Comitetului Regiunilor. Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a prezentat proiectul în cursul zilei de miercuri, 26 iunie proiectul de aviz intitulat Consolidarea educației STI(A)M în UE care a fost votat cu unanimitate de voturi.
Ultima actualizare: joi, 27 iunie 2019
Sistemul educațional STIM (științe, tehnologie, inginerie și matematică) are la bază predarea coordonată a materiilor, acestea nefiind studiate una câte una, practic fiind vorba de un sistem multidisciplinar. Dezvoltarea abilităților din domenii diferite are la bază abordarea unică, integrată a acestora. Acest model educațional a fost implementat deja cu succes în țările scandinave, contribuind la stoparea fenomenului de exod al creierelor. În conformitate cu cercetările efectuate, prin meseriile care au la bază sistemul educațional STIM se poate contribui la creșterea numărului de locuri de muncă, iar acesta este domeniul mulțumită căruia se înregistrează cea mai scăzută rată a șomajului, în rândul statelor membre. În același timp, în ultimul deceniu s-a constatat o lipsă de personal didactic calificat pentru acest tip de educație, a scăzut interesul elevilor, respectiv lipsește concordanța între educație și piața forței de muncă.
Borboly Csaba, în calitate de raportor la organismul cu rol consultativ al Uniunii Europene propune să fie redactată o cartă albă în vederea dezvoltării și utilizării eficiente a educației STIM, care să contribuie la sprijinirea demersurilor făcute în acest sens la nivel local și regional. În acest scop este nevoie de elaborarea unui document-cadru general care poate fi aplicat la toate nivelurile educației, însă doar după o analiză a Comitetului Regiunilor cu privire la rolul pe care îl acordă țările membre educației STIM. Totodată, propune ca învățământul bazat pe proiecte să fie integrat în programele deja existente și cunoscute, cum ar fi ERASMUS sau ESZA+.
Raportorul a subliniat că viitorul tinerilor europeni va fi determinat în principal de forma sistemului educațional. Din acest motiv, el solicită ca viitoarea președinție finlandeză a UE să acorde prioritate promovării acestei metode educaționale.
„Implementarea acestui sistem educațional inovativ reprezintă în județul Harghita, în regiunea noastră o oportunitate de succes deoarece încurajează competențe și modalități de gândire cu ajutorul cărora tinerilor li se facilitează modul de afirmare. Totodată și regiunea are mare nevoie de implementarea sistemului STIM pentru a putea concura economic cu regiunile mai dezvoltate ale țării. Trebuie să facilităm minorităților naționale accesul la învățământul de calitate, respectiv alinierea sistemului educațional la nevoile economice și celor de pe piața forței de muncă aflată în continuă schimbare. Este notabil faptul că aceste cerințe au depășit competențele sistemului de învățământ din România. Este nevoie de schimbări urgente, anual se modifică legea învățământului, dar niciodată nu se au în vedere cerințele economice și cele de pe piața forței de muncă, acesta fiind motivul pentru care tinerii valoroși sunt absorbiți de țările dezvoltate”, afirmă Borboly Csaba care se află la al treilea proiect de aviz elaborat în domeniul educației și care a fost votat de comisia de specialitate.
Elaborarea proiectului de aviz a fost sprijinită de Csák László, în calitate de expert al Comitetului Regiunilor. Acesta consideră că în vederea implementări STIM sunt necesare reorganizări radicale și investiții pe care ministerele din domeniul învățământului de abia le-au implementat, însă acestea vor fi gestionate de acum încolo de administrațiile locale și regionale. Pe viitor vor avea succes acele regiuni în care va exista forță de muncă bine pregătită, identitate locală și educație STIM.
Despre proiectul de aviz, comunicatele de presă emise anterior pe această temă puteți afla mai multe accesând:
https://www.borbolycsaba.ro/ro/consolidarea-educatiei-stiam-in-ue/
Despre rapoartele elaborate de Borboly Csaba învățământului, puteți afla mai multe accesând:
https://www.borbolycsaba.ro/ro/raportor-in-comitetul-regiunilor/
https://www.borbolycsaba.ro/ro/nou-mandat-de-raportor-pentru-borboly-csaba/
Borboly Csaba a făcut un rezumat al activităților de azi de la Bruxelles și în următorul material video:
https://bit.ly/2X3zkjr
Miercurea Ciuc, 26 iunie 2019
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)25 vizualizări