Caravana de informare a ADR Centru

(0 Votări)59 vizualizări

La sediul Consiliului Județean Harghita a avut loc în data de 16 aprilie în organizarea ADR Centru, un seminar de informare privind pregătirea regională pentru perioada de programare 2014-2020 în procesul de accesare a fondurilor europene. Au fost prezenți la eveniment Barti Tihamér, vicepreședintele consiliului județean, Simion Crețu, director general ADR Centru, Ioan Hârb și Jakab Levente, directorul, respectiv consilierul Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Harghita, Nicolae Mărginean, directorul Departamentului relații publice și comunicare, Tudor Udrea, șef serviciu programe și monitorizare POR, Olivia Caba, director Departamentul politici regionale. 

Directorul ADR Centru, Simion Crețu i-a salutat pe cei prezenți și a precizat că acest seminar face parte din Caravana Fondurilor Europene, prin intermediul căreia se fac prezentări ale programelor de finanțare pentru perioada 2014-2020.

Barti Tihamér, vicepreședintele consiliului județean și-a exprimat bucuria vizavi de această oportunitate care se oferă pentru ca toți interesați să poată obține informații generale în ceea ce privește următoarea perioadă de finanțare. „Eficiența autorităților și instituțiilor publice se va vedea în proiectele depuse și fondurile atrase. Această întâlnire va asigura informații concrete pentru elaborarea proiectelor de finanțare”, a afirmat vicepreședintele consiliului județean.

Au urmat prezentările care au vizat o comparație între fondurile europene atrase de România în perioada 2007-2013 versus perioada următoare care se va desfășura în 2014-2020, programul național pentru dezvoltarea rurală, informații privind programele operaționale și cele finanțate direct de UE.

Autoritățile locale și județene, organizațiile ne-guvernamentale și întreprinzătorii au acces prin intermediul ADR Centru la fondurile europene derulate prin Programul Operațional Regional. Tot prin ADR Centru, comunitățile vor avea acces la Fondul European pentru Dezvoltare Regională, pentru finanțarea de investiții în sectorul productiv, infrastructura, educație, sănătate, dezvoltare locală și întreprinderi mici si mijlocii.

 

Miercurea-Ciuc, 16 aprilie 2015


Mai multe informații: ADR Centru

[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774