În așteptarea semnării de către Ministrul Mediului a ordinului de derogare pentru intervenția în cazul exemplarelor periculoase din speciile urs și lup, în cursul zilei de 31 august, a avut loc lansarea proiectului Asociației Coridorul Verde – Conservarea biodiversității în aria naturală protejată Porumbeni. Scopul principal al proiectului este redactarea unui studiu despre conflictul dintre carnivorele mari și om.
Ultima actualizare: joi, 31 august 2017
După prezentarea proiectului de către echipa de implementare, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a vorbit despre demersurile pe care le face, în calitate de raportor în cadrul Comitetului Regiunilor, în vederea redactării unui document care se dorește a oferi soluții pentru conviețuirea pașnică între carnivorele mari și oameni, implementarea directivelor europene, respectiv adaptarea acestora la specificul fiecărei zone. În lunile care urmează acest document va fi supus dezbaterii în cadrul Comisiei pentru mediu, schimbări climatice și energie (ENVE). Pe durata redactării documentului, constant s-a făcut apel la implicarea organizațiilor nonguvernamentale, asociațiilor civile în vederea identificării acelor factori care pot conduce la un management sustenabil al speciilor protejate, în speță specia urs. Managementul defectuos aplicat de la Bucureşti nu doar că pune viaţa omului în pericol, ci demonstrează şi că România este incapabilă de a implementa Directiva Habitate, pe care şi-a asumat-o odată cu aderarea la Uniunea Europeană.
Totodată, președintele consiliului județean a atras atenția asupra faptului că în comunicarea legată de biodiversitate, respectiv în acțiunile întreprinse, rolul gestionarilor fondurilor cinegetice și al personalului de specialitate, respectiv al celui din silvicultură a fost bagatelizat. Acest lucru se întâmplă într-un context, în care acești specialiști se ocupă cu hrănirea diverselor specii de animale, controlul populațiilor, măsurile necesare managementului silvic, asigurarea infrastructurii necesare acestor măsuri. Prin aceste activități, acești oameni contribuie în mod primordial la menținerea situațiilor pe care astăzi le numim naturale, respectiv la sustenabilitatea acestora. În concluzie, orice măsură luată fără implicarea acestor specialiști duce la situațiile pe care le întâlnim azi în județul nostru, respectiv în județele învecinate.
Adriana Croitoru, directorul Direcției Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului a vorbit despre barierele legislative și despre impactul negativ pe care l-a avut decizia din anul 2016, când au fost suspendarea cotelor anuale de intervenție în cazul carnivorelor mari. De asemenea, i-a asigurat pe cei prezenți despre faptul că ministerul depune eforturi continue în vederea gestionării acestei situații, menționând că se află în curs de realizare un plan de management al carnivorelor mari, iar ordinul de derogare în cazul speciilor urs și lup se doresc a fi o soluție de mijloc până când acest plan va fi realizat.
Szep Robert, comisar general adjunct la Garda Națională de Mediu a vorbit despre acel program de analiză pe amprentă genetică care va contribui la stabilirea unui număr real al populației de urși.
Consiliul Județean Harghita a demarat o procedură de adunare de semnături în vederea înaintării unei petiții către Avocatul Poporului și Consiliul Național de Combatere a Discriminării, pentru soluționarea gravei situații provocată de marile carnivore. Toți locuitorii județului, și nu numai, sunt îndemnați să se alăture acestei inițiative.
Miercurea Ciuc, 31 august 2017
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)59 vizualizări