Județul Harghita dispune de un potențial turistic remarcabil și există oportunități neexploatate încă
Activitățile susținute de Consiliul Județean Harghita prin intermediul proiectului de susținere a activității turistice sunt: sprijinirea înființării și extinderii, amenajării, reabilitării și promovării obiectivelor turistice, elaborarea pachetelor de programe și destinații turistice din județul Harghita și promovarea acestora, dar și organizarea cursurilor și caravanelor privind activități de informare și operare turistică și a cursurilor de formare a managerilor de destinații turistice.
Ultima actualizare: miercuri, 21 februarie 2018
Nu în ultimul rând se va susține contribuția proprie pentru proiecte depuse în domeniul turismului la diferite organisme de finanțare. Data limită de depunere a proiectelor este 6 martie.
Suma cadru acordată în acest an este de 100 mii lei, iar solicitanţii pot fi persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial – asociaţii, fundaţii ori organizaţii cu activitate în domeniul turismului - constituite conform legii, care îşi desfăşoară activitatea finanţată pe raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita, sau culte religioase recunoscute, conform legii. Proiectele se depun și on-line pe linkul: http://judetulharghita.ro:8090/?lang=ro, respectiv şi sub formă electronică la adresa de e-mail: andreasalamon@judetulharghita.ro și http://palyazatok.hargitamegye.ro/ro.
„Dezvoltarea și promovarea turismului este importantă și contribuie la bunăstarea economică a regiunii. Anul acesta suma cadrul destinată programului de finanțare a activității asociațiilor și organizațiilor a scăzut, însă finanțarea anumitor programe a crescut. În ciuda bugetului restrâns considerăm importantă susținerea activităților desfășurate în domeniul turismului deoarece prin activitatea pe care o desfășoară, organizațiile civile întregesc activitatea unităților administrativ-teritoriale. Acesta este motivul pentru care considerăm importantă sprijinirea morală și financiară a acestora”, a spus Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita.
„Județul Harghita dispune de un potențial turistic remarcabil, însă mai există numeroase oportunități în domeniu care trebuie identificate și utilizate pentru a îmbunătăți imaginea județului și a atrage cât mai mulți turiști în zonă care să petreacă cât mai multe nopți în spațiile de cazare din județ. Se creează în acest mod locuri de muncă și dezvoltă economia. Prin intermediul concursurilor de proiecte dorim să sprijinim acele organizații civile a căror activitate vine în completarea celei desfășurate la unitățile administrativ-teritoriale”, a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
Miercurea Ciuc, 21 februarie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)40 vizualizări