Curs de pregătire pentru concurs de admitere la școala de pompieri

Consiliul Județean Harghita sprijină tinerii care decid să devină pompieri profesioniști

(0 Votări)48 vizualizări

Asociația pentru Județul Harghita, a cărei activitate este susținută de Consiliul Județean Harghita, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru Situații de Urgență Oltul al Județului Harghita organizează gratuit curs de pregătire pentru admiterea la sesiunea de toamnă la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă Pavel Zăgănescu din Boldești, Prahova. Pe această temă a avut loc o întâlnire în cursul zilei de 15 aprilie la care au participat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și Stelian Cimpoesu, inspector șef al ISU Harghita.

Prin intermediul materialului video postat pe site-ul de socializare, tinerii, pompierii voluntari din județul Harghita sunt invitați să se folosească de această oportunitate.

Și în cursul anului trecut a avut loc un asemenea curs de pregătire pe care consiliul Județean Harghita l-a sprijinit tot prin intermediul Asociației pentru Județul Harghita. De această dată sunt așteptați noi candidați, dar și aceia care au mai participat la anteriorul examen de admitere și doresc din nou să încerce să urmeze cursurile de pompier profesionist. Cei care aleg această profesie nu vor avea numai un loc de muncă, ci și o vocație, cu o remunerație bună și care promite oportunitatea unei cariere lăudabile, respectiv absolvenții școlii pot contribui la dezvoltarea echipelor de pompieri voluntari care slujesc interesele comunităților.

În cursul anului trecut cei care s-au înscris la concursul de admitere la școala din Boldești au participat la cursuri de teorie și practică, respectiv la pregătirea pentru proba de matematică și educație fizică.

„Asemenea cursurilor organizate în cursul anului trecut și în acest an dorim să îi ajutăm pe acei tineri care doresc să urmeze profesia de pompier. Suntem mândri de faptul că județul Harghita ocupă primul loc la nivel național în ceea ce privește organizarea echipelor de pompieri voluntari. Susținem cu drag aceste domenii și suntem mândri de pompierii noștri care sunt conștienți de faptul că servesc binele comunității lor, zi și noapte, cu ocazia sărbătorilor, chiar punându-și în pericol integritatea corporală”, a afirmat Borboly Csaba președintele consiliului județean.

Despre detaliile cu privire la admiterea sesiunii din ianuarie a examenului puteți afla mai multe la link-ul de mai jos: http://www.scoaladepompieri.ro/admitere.htm

Următorul examen va avea loc în cursul toamnei din acest an, iar cei interesați sunt așteptați să semnaleze intenția de a se înscrie la concurs pe adresa de e-mail hme@judetulharghita.ro, până la data de 15 mai. Pregătirea pentru concursul de admitere este gratuită, iar obiectivul este ca tot mai mulți tineri din județul Harghita interesați să devină pompieri, să promoveze examenul și să urmeze cursurile de formare în meseria de pompier profesionist.

Miercurea Ciuc, 16 aprilie 2019


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774