Ședința consiliului județean a avut loc la Siculeni
Consiliul Județean Harghita a aprobat în cadrul ședinței ordinare care a avut loc în data de 12 septembrie la Siculeni, sumele destinate întreținerii și reabilitării drumurilor județene. S-a ținut un moment de reculegere în memoria consilierului județean Brezovszky György, iar mai apoi Dobrean Vasile a depus jurământul de investire în calitatea de consilier județean.
Ultima actualizare: luni, 17 septembrie 2018
Președintele consiliului județean, Borboly Csaba le-a mulțumit pentru invitație lui Csibi József, primarul localității Siculeni, lui Szőcs László, viceprimar și lui Szentes Antal, consilier județean, trecând în revistă investițiile notabile pe care le-a implementat localitatea.
Localitatea, comunitatea și investițiile în infrastructura locală au fost prezentate de primarul Csibi József. După cum a spus, capela Siculicidium este un important obiectiv cu care se mândresc localnici și la a cărei realizare a contribuit și Consiliul Județean Harghita. Sunt în curs de desfășurare lucrările de realizare a unei clădiri care va servi pentru derularea activităților after-school de către aproximativ 150 de copii. Zilele trecute a fost inaugurată casa de cultură, reabilitată rețeaua de iluminat public. Dintre planurile de viitor, primarul localității a amintit că se dorește construirea unei grădinițe, respectiv mutarea sediului primăriei în vechea școală din localitate. În momentul de față sunt în curs de desfășurare lucrările unei importante investiții care presupune reabilitarea a 4 kilometri și jumătate de drum comunal, respectiv construirea de trotuare.
Din fondurile provenite ca urmare a rectificării bugetare s-au alocat 11 milioane de lei pentru întreținerea drumurilor, 9.860.000 lei pentru investiții, respectiv 200 mii lei programului de alimentare cu apă a localităților din județ, astfel putându-se finaliza lucrările de investiții la sistemul de alimentare cu apă de Șimonești.
În ceea ce privește situația în care se află Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, Borboly Csaba a menționat că a discutat cu reprezentanții direcțiilor de asistență socială din mai multe județe și a reieșit faptul că problema este prezentă în mai multe județe din țară. În schimb s-au primit asigurări de la guvern că se va rectifica bugetul direcției de protecție socială, asupra acestor aspecte revenindu-se după data de 9 octombrie.
Drumul județean 127A de la Valea Rece este o investiție de mare anvergură, documentația elaborată în acest sens fiind aprobată de consiliul județean. Investiția este importantă și din punct de vedere turistic, dat fiind faptul că va face legătura între Lunca de Jos și Dămuc. Este vorba despre o investiție care va dura patru ani, urmând a fi reabilitat drumul și refăcute daunele provocate de inundații. A fost aprobată și documentația de reabilitare a drumului județean 135 între localitatea Atid și județul Mureș, o investiție importantă în regiune, asigurând accesul spre Valea Târnavelor. Investiția va fi implementată în trei faze, pe următoarele porțiuni: Atid-Cușmed, Cușmed-Șiclod, Șiclod-limită județul Mureș. Ultima porțiune de drum urmează a fi reabilitată prin accesarea în comun cu județul Mureș a surselor financiare necesare.
Bugetul programului de ocrotire și conservare a imaginii satului harghitean a fost mărit cu 30 de mii de lei, s-a votat și reabilitarea drumurilor județene prin intermediul Programului Operațional Regional. S-a modificat bugetul pentru reabilitarea drumului 123E de la Păuleni, s-a aprobat proiectul referitor la cheltuielile de reabilitare a drumului județean 174A, pe porțiunea dintre localitatea Bilbor și limita cu județul Suceava, drumului județean 136A, între localitățile Crișeni și Corund, respectiv drumului județean 126, între localitățile Voșlăbeni și Suseni.
„Este important faptul că anul trecut am reușit să cheltuim banii care ne-au fost alocați și astfel în acest an am beneficiat de rectificarea bugetară. Suma despre care vorbim este de aproximativ 27 milioane de lei, aproximativ jumătate dina ceastă sumă va fi folosită pentru întreținerea drumurilor. Și astfel, zilele care urmează vor demara lucrările, drumurile vor fi circulabile, vom finaliza lucrările de pietruire și schimbare a podețelor, respectiv demarăm pregătirile pentru întreținerea de iarnă. Din banii care ne-au fost alocați vom completa bugetul instituțiilor subordonate și se vor organiza toate programele și evenimentele plănuite. Continuă demersurile de sprijinire a activității cultelor, în cursul toamnei se va lansa un nou proiect care are în vedere sprijinirea lucrărilor de renovare a bisericilor și înființare a spațiilor comunitare. Drumurile județene de la Valea Rece și Atid sunt investiții de anvergură, importante pentru tineri, pentru păstrarea legăturilor între familii, respectiv au însemnătate din punct de vedere turistic și economic”, a afirmat Borboly Csaba.
Siculeni, 12 septembrie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)50 vizualizări