Experții sunt interesați de punctul de vedere al tuturor celor implicați
O echipă internațională de specialiști în managementul conflictelor s-a aflat pentru a doua oară, în data de 20 iunie, într-o vizită în județul Harghita. Specialiștii s-au întâlnit la sediul Consiliului Județean Harghita cu actori locali și regionali pentru a discuta despre conflictele generate de prezenta ursului brun (Ursus arctos). Nu în ultimul rând, s-au dezbătut modalitățile de gestionare ale acestor conflicte.
Ultima actualizare: luni, 25 iunie 2018
Ca urmare a prezenței carnivorelor mari s-au creat conflicte pentru managementul cărora Parlamentul European sprijină înființarea unei platforme regionale în acest sens, prin semnarea unui contract de către Comisia Europeană. Acest proiect este condus de Institutul de Ecologie Aplicată (Institute of Applied Ecology, IEA) și în care sunt cooptați specialiști din diferite țări europene. În cadrul proiectului au fost identificate regiuni care se confruntă cu astfel de conflicte, din Italia (Trento și Toscana) și din România.
La întâlnirea din cadrul proiectului care a avut loc la Miercurea Ciuc au participat reprezentanții consiliilor județene și a agențiilor de mediu din județele Harghita, Covasna, Mureș, Brașov și Vrancea.
Din partea județului Harghita a fost prezentat un proiect privind monitorizarea populației de urs brun în regiunea pilot Depresiunea Ciucului. Acest proiect este în curs de realizare de către Consiliul Județean Harghita și Asociația Microregională Pogány-havas (Administratorul ariei Natura 2000 Munții Ciucului) în colaborare cu asociațiile locale de vânătoare. Reprezentații județelor sus-menționate au prezentat situațiile de conflict care au luat naștere în urma prezenței carnivorelor mari.
Borboly Csaba consideră că este nevoie de continuarea întrevederilor cu părțile interesate, până în momentul în care guvernul va găsi modalitatea de asigurare a coexistenței între om și carnivorele mari. Totodată, a atras atenția că dat fiind faptul că în județul Harghita se înregistrează cea mai mare populație de urs brun, daunele provocate de aceștia sunt la ordinea zilei. O consecință gravă o reprezintă faptul că pe lângă teama care se instaurează, an de an devine tot mai nerentabilă creșterea animalelor și agricultura.
Printre temele dezbătute de participanți s-a numărat și vânătoarea și intervenția ca modalitate de gestionare și prevenire a daunelor, importanța introducerii unui sistem de compensare a daunelor, luarea deciziilor referitoare la intervenție să aparțină instituțiilor de la nivel regional, respectiv identificarea domeniilor comune de acțiune și implicarea actorilor cheie de la nivel local.
În vederea identificării locației platformei coexistenței dintre om și carnivorele mari se preconizează organizarea de noi întâlniri a grupului de experți.
Miercurea Ciuc, 21 iunie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)81 vizualizări