Formarea și recalificarea profesională, subiecte abordate la Bruxelles de către Borboly Csaba

Pe ordinea de zi a comisiei SEDEC s-a aflat competitivitatea durabilă 

(0 Votări)23 vizualizări

„Provocarea comună europeană și găsirea în comun a soluțiilor nu trebuie să însemne neluarea în seamă a specificul reprezentat de limbă, drepturile minoritare în formare, educație, digitalizarea și accesul la educația de calitate, infrastructura din regiunile mai puțin dezvoltate, respectiv noile provocări economice pe care le întâmpină regiunile dezvoltate. Acestea sunt în strânsă legătură cu echitatea socială și reziliența”, a atras atenția Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita care în calitate de raportor la Comitetul Regiunilor a participat în data de 1 octombrie la ședința Comisiei pentru politica socială, educație, ocuparea forței de muncă, cercetare și cultură (SEDEC) de la Bruxelles.

„Reînnoirea programului de dezvoltare a competențelor este o chestiune de real interes le nivel european. Afectează deopotrivă piețele muncii din Germania, România, Italia, Ungaria sau Franța. Provocările, problemele, criza sunt aspecte comune de această dată și de aceea avem nevoie de acțiuni comune, coordonare, cercetare, inovare și egalitate de șanse”, a spus Borboly Csaba.

Documentul întocmit de Borboly Csaba va contribui în mare măsură la redresarea economiei în statele membre după perioada epidemică, dat fiind faptul că măsurile de austeritate din ultimele luni au condus la concedieri în mai multe sectoare. Raportul va include propuneri pentru promovarea ocupării forței de muncă în rândul  tinerilor, angajarea pe piața muncii, prin intermediul oportunităților de educație și recalificare a adulților.

Borboly Csaba, în calitate de membru în cadrul Comitetului regiunilor de opt ani, în cadrul ședinței de azi a afirmat că ar trebuie să reprezinte o prioritatea echilibrul în domeniile cercetării și inovației, să fie prioritare acele proiecte care oferă oportunitate și regiunilor mai puțin dezvoltate de a fi partenere facilitându-le acestora accesul la inovații neluând în considerare diferențele înregistrate între  regiuni. Cel puțin în ceea ce privește competențele nu ar trebui permise acele inovații care nu țin seama de diferențele regionale.

Acesta a atras atenția asupra faptului că dacă în comunicatul Agendei competențelor  2016 se făcea referire la rolul autorităților locale și regionale, în acest moment se omite acest aspect.

Totodată, consideră că este important ca având în vedere noile provocări cu care ne confruntăm, Agenda pentru competențe să cuprindă în perioada de finanțare 2021 -2027 prevederi în concordanță cu nevoile locale și regionale din toate statele membre.

Pentru a cunoaște punctul de vedere al tinerilor, Borboly Csaba a consultat opinia acestora prin intermediul unui chestionar online. Răspunsurile au sosit din România, Ungaria, Belgia, Malta și Spania. Majoritatea răspunsurilor scoate în evidență preocuparea în ceea ce privește o criză prelungită și vede ca o soluție pentru depășirea acesteia dezvoltarea corespunzătoare a competențelor. Mai mult de trei sferturi dintre respondenți consideră că este important ca toată lumea, indiferent de regiune, sex, situația socială sau minoritate să beneficieze de rezultatele implementării noii Agende de competențe.

Prin intermediul celor 12 acțiuni cuprinse în program, comisia se va concentra asupra abilităților necesare ocupării forței de muncă, în colaborare cu statele membre, companii și partenerii sociali, în scopul reformei. Menirea programului este de a se asigura că dreptul la educație și învățare continuă consacrat în Pilonul european al drepturilor sociale să se aplice în toată Europa, de la orașe până la zonele rurale îndepărtate, în beneficiul tuturor.

„Am consultat în scopul redactării raportului opinia universităților regionale, organizațiile din domeniul învățământului și sfera antreprenorială. Este clară nevoia unei acțiuni comune, iar actorii regionali așteaptă măsuri concrete în locul planurilor”, a conchis Borboly Csaba.

Data preconizată pentru dezbaterea proiectului de aviz este 25 noiembrie 2020.

Ședința SEDEC poate fi vizionată la următorul link: https://youtu.be/TEC7aVyuT9Q

Activitatea desfășurată de Borboly Csaba în cadrul Comitetului regiunilor poate fi consultată accesând: https://cor.borbolycsaba.ro/

Pagina oficială a Comitetului Regiunilor : https://cor.europa.eu/en

Miercurea Ciuc, 1 octombrie 2020


[ Știri internaționale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774