Greutăți și viziuni cu privire la învățământul din această regiune

La sediul consiliului județean a avut loc o masă rotundă  

(0 Votări)39 vizualizări

În sala de ședințe de la sediul Consiliului Județean Harghita a avut loc în data de 12 octombrie, o masă rotundă în cadrul căreia au fost dezbătute aspecte referitoare la greutățile din cadrul învățământului liceal din  județul Harghita și identificarea soluțiilor în acest sens. S-au dezbătut problemele întâmpinate în procesul de însușire a limbii române, rezultatele obținute la examenul de bacalaureat, respectiv aspecte referitoare la învățământul dual. 

Toți cei prezenți au fost de acord că în ceea ce privește minoritățile, predarea limbii române trebuie să se facă într-un mod diferit decât la clasele unde limba română este limbă maternă. Este nevoie de identificarea unor măsuri, astfel ca elevii și profesorii maghiari să nu fie discriminați.

Ferencz Salamon Alpár, consilier județean și conducătorul comisiei pentru învățământ din cadrul consiliului județean este de părere că educație este una dintre cele mai importante aspecte sociale iar pentru îmbunătățirea calității acesteia, este nevoie de organizarea de dezbateri sociale. Acesta este de părere că principiul egalității și echității este discutabil în ceea ce privește predarea limbii române în județele cu populație majoritară  maghiară, amintind studiul realizat în acest sens de Consiliul Județean Harghita.

Kelemen Hunor, președintele UDMR a afirmat că educația a fost unul dintre aspectele principale în activitatea desfășurată în anul în curs, având în vedere că în România sistemul de învățământ este supus la frecvente schimbări. Președintele UDMR a menționat că începând din anul 2016 și până în septembrie 2018, zilnic s-au făcut demersuri astfel ca să fie reluate cursurile la Liceul romano-catolic din Târgu-Mureș. „Am știut că nu este vorba doar de închiderea unei școli, acest fapt ar fi avut un impact asupra întregului sistem de învățământ. Odată cu numirea în funcție a noului ministru al educației, trebuie să ne așezăm la aceeași masă și să avem discuții care să se refere și la plata orelor suplimentare ale profesorilor maghiari”, a afirmat Kelemen Hunor, adăugând că între uniunea cadrelor didactice și UDMR s-a stabilit o bună colaborare.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a evidențiat faptul că doar UDMR și-a exprimat sprijinul pentru pedagogi. Totodată, consideră că este inadmisibil ca viitorul unui absolvent să fie mărginit de insuccesul de la examenul de bacalaureat la limba română. Președintele consiliului județean a ținut să le mulțumească pentru sprijin directorilor de școli, profesorilor și părinților. După cum a spus, consiliul județean îndeplinește rolul de mesager, însă opiniile, propunerile cu privire la aspectele din domeniul educației pot fi transmise și fracțiunii UDMR din Parlamentul României.

La dezbateri a fost prezent și Tamás Antal, elev al Liceului romano-catolic Segítő Mária din Miercurea Ciuc care a vorbit despre experiențele sale.

Kovács Irén Erzsébet, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației a mulțumit pentru colaborare Uniunii cadrelor didactice maghiare din România, profesorilor, angajaților inspectoratului școlar. În același timp le-a mulțumit directorilor de școli pentru activitatea pe care o desfășoară, în ciuda faptului că bugetele instituțiilor de învățământ sunt restrânse și activitatea îngreunată.

Szabó Ödön, adjunctul fracțiunii UDMR în parlament a afirmat că este clar faptul că la examenul de bacalaureat elevii maghiari nu au obținut rezultate la fel de bune ca elevii români la examenul de limbă română, și că acest fapt va reprezenta dezavantaj, pe viitor. Părinții pot avea un rol definitoriu în procesul de stăpânire al limbii, dacă pe lângă activitatea școlară, își îndeamnă și sprijină copiii să utilizeze limba română în mediul de joacă și socializare. Este nevoie de schimbarea atitudinii, astfel ca copii să se poate exprima și exersa limba. Deputatul a mai spus că este foarte valoroasă și prezenta lui Burus Siklódi Botond, președintele cadrelor didactice maghiare în cadrul consiliului național de coordonare. 

Senatorul Novák Csaba Zoltán, este de părere că pe lângă educația și curajul copiilor, este nevoie de elaborarea și introducerea unor metode alternative, schimbarea curriculumului sau asigurarea la o scară cât mai largă a inițiativelor de organizare a taberelor de schimb organizate, inițiate de către județul Harghita.

Inspectorul școlar general județean, Gârbea Petru Ioan a afirmat că costul standard per elev nu acoperă necesitățile de funcționare a instituțiilor de învățământ. Potrivit inspectorului general școlar, sistemul de învățământ trebuie să fie suficient de flexibil pentru a se putea adapta cerințelor actuale, iar în momentul de față acest lucru nu se întâmplă.

La dezbateri au fost prezenți Burus Siklódi Botond, președintele Uniunii cadrelor didactice maghiare din România, Magyari Tivadar, vicepreședintele executiv pentru învățământ din cadrul UDMR, Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Grüman Róbert, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, respectiv consilieri județeni, directori de școli și profesori.

Miercurea Ciuc, 12  octombrie 2018


[ Limba română ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774