Idei de proiecte pentru finanțare din partea Uniunii Europene

O nouă strategie pentru investiții regionale în perioada 2021-2027

(0 Votări)45 vizualizări

„La nivel național a existat un program operațional unic. Acum, fiecare regiune va avea un program separat în care județul va decide proiectele de dezvoltare și bugetul pentru acestea”, a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita la conferința de presă din data de 25 iunie, explicând în cadrul acesteia și modificările legislative care au intrat  în vigoare.

Consiliul Județean Harghita încurajează cererile din diferite sectoare în vederea solicitării de fonduri UE. Pe site-ul ideideproiecteue.judetulharghita.ro au fost depuse în ultima lună 440 de planuri de investiții, servicii și alte planuri, cu o valoare totală care se apropie de 21 miliarde de lei.

În ceea ce privește modul în care sunt distribuite aceste proiecte pe regiuni, aproape jumătate din ideile primite, 41%, sunt reprezentate  de planurile din regiunea Ciuc (181 de idei), urmează ideile primite din regiunea Odorhei (122), care reprezintă 28%, în timp ce ideile primite din regiunea Gheorgheni-Toplița acoperă 17% din proiecte (61 de idei). Proiectele pentru județ (75 de idei) constituie circa 17% din total.

Președintele Consiliului Județean Harghita a subliniat că principala directivă a Programului Operațional Regional 2021-2027 este reducerea efectelor schimbărilor climatice. Aceasta este o ocazie bună pentru județul Harghita de a atrage atenția asupra turismului, produselor locale și biodiversității zonei.

Aproape două treimi din propunerile de proiecte primite, 67%, acoperă zonele rurale (294 de idei), în timp ce proiectele care implică orașe reprezintă 21% din total (91 de idei). În plus, 12% din proiecte vizează zone de dezvoltare urbană și de mediu (54 de idei).

 „În ceea ce privește distribuția rural-urbană, județul Harghita este un județ preponderent rural. Majoritatea populației trăiește în mediul rural sau într-un oraș mic. În cazul nostru, doar Programul Operațional Regional oferă posibilitatea pentru aceste micro-regiuni să acceseze fonduri ”, a explicat Borboly Csaba .

În cazul a 107 proiecte putem vorbi de posibilitatea creării de noi locuri de muncă care să-i determine pe tineri să rămână acasă pentru salarii competitive.

În funcție de tipul beneficiarului, majoritatea ideilor au venit de la autoritățile locale (UAT), reprezentând mai mult de jumătate din proiecte (251 de idei). Urmează numărul de proiecte încărcate de instituțiile publice, ele reprezentând aproximativ un sfert din valoarea totală (95 de idei). Au fost primite mai multe idei si din partea  Agenției de Dezvoltare Economică Harghita și de la persoane juridice (21 și 22 idei). Alte inițiative au fost prezentate de întreprinderile locale, asociații profesionale, asociații de dezvoltare comunitară și asociații non-profit.

 

Miercurea Ciuc, 25 iunie 2020

 


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774