În cadrul ședinței Consiliului Județean Harghita s-a hotărât modul în care va fi reparat acoperișul patinoarului de la Gheorgheni

Gheorgheniul poate conta în continuare sprijinul juridic al consiliului județean 

(0 Votări)58 vizualizări

Proiectarea și achiziția publică a lucrărilor de reparare la acoperișul patinoarului din Gheorgheni vor fi realizate de administrația locală, iar consiliul județean va contribui  la lucrările de execuție – aceste informații sunt menționate în scrisoare înmânată personal în data de 29 mai, luni, de către președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, primarului orașului Gheorgheni, Nagy Zoltán.

Deși s-a pierdut timp prețios, rămâne valabilă propunerea adoptată în urma mai multor dezbateri pe această temă și care au avut loc la începutul anului. Aceasta prevede ca primăria din localitate să întocmească planul tehnic de refacere a acoperișului patinoarului, mai ales pentru că o parte semnificativă a expertizei și studiului de fezabilitate s-au realizat deja. Prin finalizarea documentației se va economisi timp prețios, urmând a se stabili un protocol de colaborare între consiliul județean și primăria Gheorgheni în vederea executării lucrărilor. S-au purtat discuții și cu privire la realizarea unui nou proiect de către consiliul județean, care să finanțeze și lucrările de reabilitare,  această propunere fiind adoptată în data de 13 martie. În ceea ce privește această din urmă propunere, s-au ridicat întrebări de ordin financiar, economic și juridic, astfel a fost nevoie de o reevaluare a situației, dat fiind faptul că s-au demarat din partea structurilor de specialitate din cadrul consiliului județean, două procese paralele, menite a duce la pregătirea și demararea lucrărilor în discuție. Ca urmare, deși consiliul județean a adoptat o hotărâre în acest sens, în cadrul ședinței de la Brădești, s-a revenit asupra acesteia.

Finalizarea de către primăria orașului a planului de execuție a întârziat trei luni datorită hotărârii luate în luna martie, de aceea este probabil că nu vor fi finalizate lucrările în luna septembrie. „Este o certitudine că se poate merge mai departe doar adoptând o singură variantă”, a afirmat președintele consiliului județean.

La întâlnirea la care au participat în data de 29 mai, Borboly Csaba și Nagy Zoltán s-au adus în discuție și alte investiții, cum ar fi reabilitarea drumului de centură de la Gheorgheni, înființarea asociațiilor de dezvoltare intercomunitare, a incubatorului de afaceri sau a colaborării cu spitalul din localitate.

Una dintre cele mai importante teme ale ședinței ordinare a Consiliului Județean Harghita care s-a desfășurat în data de 25 mai, la Brădești a fost reprezentată de plata cotizației județului Harghita către asociațiile de dezvoltare intercomunitare.

244.000 lei este cuantumul cotizației în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Harghita Business Center (înființată în vederea administrării incubatorului de afaceri de la Odorheiu-Secuiesc), 276.000 lei Asociației de Dezvoltare Intercomunitară SIMD Harghita în vederea implementării proiectului de management al deșeurilor, 39.000 lei pentru Asociația Microregională Felső-Homoródmente, respectiv 68.900 lei pentru plata cotizației în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Călimani-Giurgeu.

În opinia lui Borboly Csaba, în Brădești și localitățile de pe Valea Homorodului au fost duse la bun sfârșit importante investiții care au contribuit la bunăstarea oamenilor și a vieții din comunități.

De asemenea, este importantă clarificarea aspectelor juridice în legătură cu bugetul instituției. S-a adoptat și o hotărâre în ceea ce privește finanțarea evenimentului organizat cu ocazia Zilei celor o mie de fete secuience, cu suma de 20 mii lei.

Miercurea-Ciuc, 29 mai 2017


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774