În curând spitalul județean va dispune de aparat de RMN propriu

A avut loc ședința extraordinară a consiliului județean

(0 Votări)39 vizualizări

„Este necesară asigurarea condițiilor speciale pentru ca la spitalul județean din Miercurea Ciuc să poată fi instalat aparatul de rezonanță magnetică (RMN) și pacienții să nu trebuiască să meargă în altă localitate pentru efectuarea acestui examen medical”, a afirmat Borboly Csaba în debutul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Harghita care a avut loc în data de 3 septembrie.

Spitalul județean a primit de la guvern o finanțare în valoare de 31 milioane de lei pentru achiziționarea acestui aparat, însă pentru ca să poată fi pus în funcțiune este necesară efectuarea de lucrări de întărire a structurii clădirii unde urmează a fi amplasat acest aparat. În acest sens, Consiliul Județean Harghita a alocat 357 mii lei.

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare s-a aflat și proiectul de hotărâre care face referire aprobarea studiului de fezabilitate pentru lucrările de reabilitare a școlii speciale de Ocland. Agenția de Dezvoltare Regională Centru urmează să lanseze unu nou concurs de proiecte, astfel lucrările de reabilitare vor putea fi implementate din bani europeni.

 

Miercurea Ciuc, 3 septembrie 2019


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774