În județul Harghita se pune accentul pe turism și învățământul digital

A avut loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita 

(0 Votări)43 vizualizări

În scopul dezvoltării turismului, a învățământului și pentru relansarea economică se extinde activitatea  Asociației „Pentru Dezvoltarea Munților Harghita”, respectiv se modifică statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (ADI Harghita). Acestea s-au votat în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Harghita care a avut loc în data de 10 iunie, ocazie cu care s-a votat și alocarea de surse financiare din fondul de rezervă pentru sprijinirea copiilor de la Bălan care au nevoie de intervenție medicală de urgență. 

Pentru dezvoltarea și în scopul accesării fondurilor europene se extinde statutul ADI Harghita, decizia fiind luată în urma unei întrevederi la care au participat primarii membri în cadrul asociației. Borboly Csaba președintele consiliului județean a explicat că dacă primăriile se asociază pot lua parte la concursurile de proiecte în urma cărora regiunile rurale și micile orașe vor putea să implementeze investiții. Pe lângă activitatea din domeniul turismului, ADI Harghita va avea  o nouă activitate în domeniul învățământului digital, urmând a accesa un proiect european în valoare de 82 milioane de euro. După cum a declarat președintele consiliului județean, odată cu acest proiect ar crește nivelul învățământului județean urmând a fi luate în considerare pe lângă siguranța copiilor și utilizarea instrumentelor digitale, și aspecte cum ar fi protecția împotriva incendiilor sau calitatea aerului. Această investiție ar reprezenta o imensă oportunitate pentru elevii din 74 de instituii de învățământ. Oportunitatea acestui proiect este demonstrată și de situația actuală cauzată de pandemia cu care ne confruntăm. Asociația va fi aplicantul general în acest proiect.

Dezvoltarea Munților Harghita reprezintă principala activitate a Asociației Pentru Dezvoltarea Munților Harghita și a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Munții Harghita. Asociația de dezvoltare intercomunitară este formată din administrațiile locale, în vreme ce asociația pentru dezvoltare pe lângă administrațiile locale are ca și membri antreprenori și composesorate. Pentru protecția valorilor naturale, a monumentelor este nevoie de a activitate mai susținută. Din acest motiv, noul președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Munții Harghita, Borboly Csaba a înaintat o propunere de modificare a regulamentului asociației. Planul de gestionare a dezvoltării durabile a Munților Harghita a fost precedat de mulți ani de consultări și lucrări în care au fost luate în considerare opiniile tuturor părților interesate. Activitatea diversificată a asociației va fi implementată din proiecte mari, în care, printre altele, vârful Harghitei va fi dezvoltat separat, se va păstra atracția drumului de pelerinaj Via Mariae, se vor conecta pârtiile de schi, se va rezolva alimentarea cu energie electrică și apă. Consiliul județean a votat în favoarea amendamentelor necesare pentru depunerea cererii de finanțare, iar președintele consiliului județean este încrezător în activitatea viitoare.

Ședința Consiliului Județean Harghita poate fi urmărită la linkul de mai jos:

https://www.facebook.com/borbolycsaba/videos/1203909029951880/

 

Miercurea Ciuc, 10 iunie 2020


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774