Întâlnirea comunității armene la Gheorgheni

Borboly Csaba: județul Harghita este solidar cu Regiunea Lorj

(0 Votări)92 vizualizări

În cadrul Zilelor Ținutului Secuiesc, în data de 11 octombrie, în organizarea Asociației catolice armenești din Gheorgheni a avut loc Întâlnirea familiilor armene. Cu această ocazie au fost premiate personalități remarcabile din cadrul comunității. Activitatea comunității armene din Gheorgheni este una aparte, iar realizările acesteia sunt exemple de urmat. 

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita aflat la eveniment a mulțumit comunității armene pentru realizările avute.
„Activitatea comunității este valoroasă nu numai pentru județul Harghita, ci și pentru întreaga regiune. Comunitatea realizează o activitate diversă care servește drept sursă de inspirație și pentru restul comunităților. Este important că sunt consecvenți în programele pe care le organizează, renovează biserica, și nu numai”, a spus  Borboly Csaba, adăugând că activitatea comunității armene va fi susținută și în cele ce urmează.
Președintele consiliului județean a asigurat comunitatea, pe viitor de sprijin.
„Trebuie să privim cu încredere și pentru perioada celor patru ani care urmează, este important să ne întâlnim, să ne păstrăm tradițiile și să ne bazăm unii pe alții. Am încredere că prin intermediul noii conduceri a orașului relația se va fortifica. În zilele noastre, Armenia trece prin momente grele dat fiind conflictul cu Azerbaidjan. Este important să fim solidari cu regiunea armeană înfrățită cu județul Harghita, Regiunea Lorj. Și în următorii patru ani, Regiunea Lorj se poate baza pe susținerea noastră. Este important să amintim că relația de înfrățire reprezintă pentru ambele părți noi oportunități, sprijin, este o relație cu rezultate pozitive și la fel va fi și în următorii patru ani”, a spus Borboly Csaba.
Relația de înfrățire își are începuturile în anul 2017 când Consiliul Județean Harghita a semnat, la Gheorgheni intenția de înfrățire cu Regiunea Lorj. În data de 27 septembrie 2019, la Vanador (Armenia) s-a semnat și contractul de înfrățire. Cu ocazia întâlniri de anul trecut s-au purtat discuții referitoare la posibilitățile de colaborare. Printre acestea se numără: colaborarea dintre instituțiile de învățământ, organizarea de tabere pentru copii și tineri, gastronomie, consiliere antreprenorială, colaborare economică și comercială, și nu în ultimul rând colaborare în domeniul cultural.

Miercurea Ciuc, 12 octombrie 2020
 


[ Știri culturale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«aprilie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774