Părintele franciscan Böjte Csaba și Zsuffa Tünde au fost invitații de onoare ai Consiliului Județean Harghita
Locuitorii județului au fost invitați de către părintele franciscan Böjte Csaba și Zsuffa Tünde, șefa biroului de presă și comunicare al secretariatului general al celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional de la Budapesta. Ședința ordinară a consiliului județean a avut loc în data de 11 martie în sala festivă a Liceului romano-catolic Segítő Mária din Miercurea Ciuc.
Ultima actualizare: joi, 12 martie 2020
Printre punctele de pe ordinea de zi s-au numărat proiecte de hotărâri referitoare la colaborarea dintre direcția de protecție a copilului și administrațiile locale în vederea organizării programelor destinate persoanelor adulte și copiilor cu handicap, dar și programul care are în vedere schimbul de elevi din județul Constanța și Harghita.
Böjte Csaba a spus că hotarele din sufletele noastre pot fi depășite fiind alături unii de alți și a îndemnat pe toată lumea să participe la cel de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional. Acest eveniment va fi o bună ocazie de reconciliere atât între culte, cât și în sfera civilă, respectiv o oportunitate de stabilire, împreună a noilor deziderate.
Zsuffa Tünde a spus că în data de 13 septembrie sunt așteptate la evenimentul de deschidere aproximativ 60 mii de persoane, dintre care mai mult de cinci mii vor primi prima împărtășanie. În data de 19 septembrie va avea loc un pelerinaj cu torțe între Piața Kossuth și Piața Hősök din Budapesta.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita este de părere că acest congres reprezintă o mare oportunitate, astfel că instituția va sprijini deplasarea acelor harghiteni care doresc să participe la congres. Comunitățile române și maghiare sunt îndemnate să sărbătorească împreună. Trebuie să privim spre viitor, iar congresul de la Budapesta este o bună ocazie de reîncărcare sufletească pentru fiecare dintre noi.
Instituția a votat proiectul de hotărâre referitor la colaborarea dintre direcția de protecție a copilului și administrațiile locale în vederea organizării programelor destinate persoanelor adulte și copiilor cu handicap. Jumătate din bugetul total de 120 mii lei destinat în acest scop, va fi asigurat de consiliul județean.
A fost aprobat programul de protecție a monumentelor istorice și s-au alocat în vederea derulării acestuia 990 mii lei și pentru programul turistic s-au alocat alte 160 mii lei.
S-a aprobat și colaborarea dintre județele Harghita și Constanța în cadrul acesteia urmând a se organiza tabere de schimb de elevi. Scopul principal al acestei colaborări este învățarea limbilor română și maghiară. Borboly Csaba a menționat că există planuri ambițioase în acest sens, buna colaborare datând de mai mulți ani. De asemenea, vor fi avute în vedere și bunele practici, reprezentanții constănțeni consideră mișcarea Produs secuiesc un exemplu demn de urmat.
Miercurea Ciuc, 12 martie 2020
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)51 vizualizări