Workshop internațional online intitulat Strategii teritoriale și guvernanța Pactului verde la nivel european
Județul Harghita are nevoie de finanțare pentru implementarea unei strategii regionale de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, respectiv trebuie să se acorde o atenție specială în perioada următoare în vederea unei dezvoltări sustenabile care stă și la baza strategiei elaborate în acest sens de către Consiliul Județean Harghita, prin implicarea specialiștilor din domeniu.
Ultima actualizare: vineri, 23 octombrie 2020
În contextul lansării Fondului pentru o Tranziție Justă al Comisiei Europene și pentru a atinge obiectivele stabilite în Pactul Verde până în anul 2050, județul Harghita este prima regiune din România, care a decis să stabilească o strategie regională de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. În acest sens prin alocarea sprijinului financiar prin Fondul pentru o Tranziție Justă, este esențial să se ia în considerare și contextele locale reale, prin includerea propunerilor și necesităților formulate de autoritățile locale, deoarece situația și provocările tranziției sunt cel mai bine cunoscute de către reprezentanții autorităților locale și regionale.
În cadrul Săptămânii europene a regiunilor și orașelor, azi 19 octombrie Consiliul Județean Harghita a organizat online workshop-ul internațional Strategii teritoriale și guvernanța Pactului verde la nivel european. Workshop-ul internațional a fost moderat de europarlamentarul Winkler Gyula, gazda evenimentului a fost Borboly Csaba, membru al Comitetului Regiunilor și președinte al Consiliului Județean Harghita, iar invitații: Geblewicz Oligerd, președintele al Grupului Partidului Popular European în Comitetul Regiunilor, Nicola De Michelis, director pentru dezvoltarea inteligentă și durabilă și implementarea programului DG REGIO, din partea Comisiei Europene, Csák László, expert politici europene, Adrian-Marius Mariciuc, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene și Ovidia Caba, director în cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR).
Borboly Csaba președintele Consiliului Județean Harghita și membru al Comitetului Regiunilor, respectiv al Comisiei pentru mediu, schimbări climatice și energie (ENVE) și-a exprimat în cuvântul său bucuria în ceea ce privește organizarea conferinței și a anunțat că în județul Harghita s-a decis elaborarea unei strategii în ceea ce privește reducerea emisiei de dioxid de carbon. După cum a menționat, principala problemă în județul Harghita este reprezentată de lipsa de combustibil în contextul sistemelor de încălzire și a metodelor de încălzire învechite în cele mai multe locuințe. În acest sens este în curs de elaborare un program la nivel județean care va face obiectul Strategie de dezvoltare a judeţului Harghita pe perioada 2021-2030, de asemenea s-a demarat și un dialog cu instituțiile abilitate, dar și cu Agenția de Dezvoltare Regională.
„Pilonul de bază al strategiei este asigurarea materiei prime regenerabile pentru încălzirea locuințelor oamenilor, respectiv crearea de locuri de muncă mai bine plătite și care au un impact mai redus asupra mediului. Cred că programul poate fi implementat fără o intervenție majoră a statului, dar avem în continuare nevoie de fonduri UE pentru a sprijini reangajarea lucrătorilor, pentru a combate lipsa în materie de combustibil și, în unele cazuri, pentru renovarea sistemelor de termoficare. Prin urmare, este necesar să avem acces direct la Fondul pentru o Tranziție justă (JTF) și la alte fonduri UE, astfel încât să putem profita la maximum de resursele financiare disponibile”, a explicat Borboly Csaba.
Conferința internațională online poate fi vizualizată accesând următorul link:
https://www.facebook.com/watch/live/?extid=0&v=1000446383772281&ref=watch_permalink
Miercurea Ciuc, 19 octombrie 2020
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)29 vizualizări