Konrad Judit este noul manager al spitalului județean

A fost desemnată și persoana care va asigura funcția de director medical

(0 Votări)83 vizualizări

La sediul Consiliului Județean Harghita a avut loc marți, 6 martie conferința de presă în care a fost prezentat managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, în persoana dr. Konrad Judit. În urma numirii dr. Konrad în funcția de manager a devenit vacant postul director medical al spitalului județean. Astfel, această funcție va fi asigurată, interimar pentru o perioada de trei luni, de dr. Kacso Jolan care a condus secția de Urgențe a spitalului din Miercurea Ciuc.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a mulțumit în debutul conferinței dr. Demeter Ferenc pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul spitalului și a menționat că deși s-au întâmpinat numeroase greutăți, impedimente, situații dificile, acesta a continuat activitatea care a condus la numeroase investiții și realizări la spitalul județean de urgență. Totodată, președintele consiliului județean a mulțumit și consiliului de administrație al spitalului care prin activitatea susținută – atragerea de medici specialiști, înființarea de noi secții spitalicești, dotarea cu aparatură medicală – a contribuit la ridicarea standardelor serviciilor medicale furnizate din județ. „Mulțumesc domnului Demeter Ferenc pentru activitatea desfășurată și am convingerea că eforturile de modernizare ale spitalului,  noii medici specialiști și noile secții de specialitate, vor avea ca finalitate transformarea spitalului într-un spital regional și cel mai important, se vor oferi servicii medicale de înaltă calitate”, a concluzionat Borboly Csaba.

Demeter Ferenc a menționat că mulțumește sorții pentru cei nouă ani și jumătate de activitate și este convins că rezultatele obținute de-a lungul timpului nu trec neobservate de pacienți care sunt beneficiari direcți ai îmbunătățirii serviciilor județene de sănătate.

Noul manager interimar al spitalului județean este numit în această funcție pentru o perioadă de trei luni. Konrad Judit a mulțumit pentru încrederea investită în vederea conducerii spitalului și a spus că împreună cu colectivul instituției se străduiește să continue activitatea și să îndeplinească țelurile propuse pe termen mediu și lung.

Directorul medical interimar, Kacso Jolan a afirmat că speră să se ridice la nivelul și amploarea responsabilității pe care o implică această funcție și a menționat că s-a hotărât să ocupe această funcție mulțumită sprijinului acordat de consiliul județean, a bunei colaborări avute cu dr. Konrad Judit și nu în ultimul rând pentru că secția de Urgențe va fi condusă de dr. Szabo Izabella.

Zonda Erika, reprezentantul Consiliului Județean Harghita în cadrul Consiliului de administrație al spitalului județean a afirmat că s-a formulat nevoia numirii unei noi structuri manageriale la spitalul județean și demararea unei activității mai susținute în vederea obținerii încadrării Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc în clasa a II-a de clasificare a unităților spitalicești.

 

Miercurea Ciuc, 6 martie 2018


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774