Este o valoare legătura care există între natură și om!
Consiliul Județean Harghita a organizat o conferință profesională pe tema diversității bioculturale, ca instrument pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare rurală în cadrul Uniunii Europene. Evenimentul a avut loc la Bruxelles, ca parte a evenimentelor desfășurate în cadrul Săptămânii europene a regiunii și orașelor.
Ultima actualizare: vineri, 11 octombrie 2019
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, în calitate de gazdă a evenimentului, în discursul său a vorbit despre faptul că județul Harghita este un spațiu în care oamenii se află aproape de natură. „Un rezultat al acestui fapt este că diversitatea ecologică și culturală fac din această regiune un spațiu aparte: anumite investiții trebuie implementate ținând cont de aceste aspecte” – a afirmat președintele consiliului județean. Acesta a mai adăugat că deși cunoștințele vechi, tradiționale nu sunt incluse în nici o strategie națională de dezvoltare rurală, recunoașterea valorii acestora devine pe zi ce trece și mai esențială.
„Ne străduim, iar această conferință organizată la Bruxelles are ca scop, recunoașterea omului, de către specialiștii ecologi, ca element modelator al mediului în care trăiește: este posibil traiul în armonie cu mediul. Un exemplu în acest sens este județul Harghita, regiunea noastră! Pentru păstrarea acestor valori bioculturale avem nevoie de surse de finanțare și acesta este motivul pentru care căutăm aceste surse aici, la Bruxelles!”, a spus Borboly Csaba.
În opinia acestuia, în vederea păstrării și dezvoltării diversității bioculturale este nevoie ca resursele europene și cele guvernamentale să poată fi folosite la nivel local. Spre exemplu, în cadrul programelor LEADER se poate pune un accent mai mare pe administrațiile locale, prin participarea reprezentaților sferei antreprenoriale și civile.
La evenimentul moderat de europarlamentarul Vincze Loránt, a participat Cor Lamers, președintele Comisiei pentru mediu, schimbări climatice și energie (ENVE) din cadrul Comitetului Regiunilor, primarul orașului olandez Schiedam. În prezentarea sa, președintele Comisie ENVE a evidențiat faptul că odată cu noua perioadă de finanțare este nevoie de concentrarea pe protejarea ecosistemelor și a biodiversității.
Unul dintre oaspeții de frunte ai conferinței a fost Mauro Agnoletti, profesor din Italia, expert internațional pe tema diversității bioculturale. Acesta a afirmat că peisajele agricole sunt rezultatul schimburilor de materie și a celor ecologice, care sunt susținute de societate și de sistemele naturale și care nu au neapărat ca rezultat creșterea proporțională a producției.
Hartel Tibor, profesor la Universitatea Babeş–Bolyai și membru al comisiei pentru biodiversitate și dezvoltare sustenabilă a sugerat să fie evaluate, la nivel regional elementele și moștenirea bioculturală, iar în funcție de acestea să fie desemnate acele domenii unde se poate obține finanțare în vederea demarării de activități-pilot. Biologul Demeter László, director al sucursalei din județul Harghita a Agenției Naționale a Ariilor Protejate a vorbit despre diversitatea bioculturală din partea de est a Transilvaniei. În opinia sa, diversitatea bioculturală este prezentă pe teritoriul întregii Europe, la fel ca și legătura dintre om și natură ca element al identității europene. Acesta este motivul pentru care acestor aspecte ar trebui să li acorde o atenție mai mare în procesul decizional politic, educațional, agricol, cel al dezvoltării rurale sau protecției mediului, respectiv al dezvoltării regionale.
Partener în organizarea evenimentului a fost Institutul de ecologie aplicată din Italia, reprezentat de Valeria Salvatori. Aceasta a vorbit despre cooperarea care există între Consiliul Județean Harghita și Platforma regională pentru carnivorele mari din cadrul Comisiei Europene și a conchis că pentru conviețuirea cu carnivorele mari și pentru protecția acestora este nevoie de un management adecvat și sprijin financiar.
Demeter András, expert al Direcției generale de protecție a mediului din cadrul Comisiei Europene a prezentat punctul de vedere al instituției pe care o reprezintă, iar expertul Csák László, despre modul în care fondurile de dezvoltare agricole pot contribui la păstrarea diversității bioculturale.
Bruxelles, 9 octombrie 2019
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)20 vizualizări