A avut loc ședința comisiei de specialitate pentru resurse naturale și agricultură din cadrul Comitetului Regiunilor
La ședința comisiei de specialitate pentru resurse naturale și agricultură (NAT) din cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR) care a avut loc ieri, 1 octombrie la Bruxelles s-au dezbătut aspecte legate de alimentația sănătoasă, Politica agrară comună (PAC), respectiv alimentele bio, aici incluzându-se și Produsele secuiești. Printre cei care au luat cuvântul s-a aflat și Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și membru CoR care a vorbit despre specificul regiunii noastre, sprijinirea micilor producători și despre oportunitatea creării unui grup de lucru interregional (intergroup).
Ultima actualizare: marţi, 02 octombrie 2018
Borboly Csaba a propus ca grupul de lucru să-și înceapă de îndată activitatea, președintele comisiei salutând inițiativa și-a exprimat speranța că în scurt timp tot mai multe persoane se vor alătura inițiativei. Acesta a mai spus că se alătură personal intergrupului, dat fiind faptul că alimentația sănătoasă este tot mai importantă la nivel european.
– Din punct de vedere al alimentației sănătoase, inițiativa este foarte importantă, respectiv și datorită faptului că produsele înregistrate cu marca Produs secuiesc, micii producători locali, produsele sănătoase și bio sunt caracteristice zonei noastre. Astfel, la nivel european, dacă directivele vor avea în vedere producătorii locali și produsele sănătoase, probabil nu vor fi favorizate doar marile ferme, marii producători – a afirmat Borboly Csaba.
Înființarea grupului de lucru interregional a fost lansată și în cadrul evenimentului care a avut loc anul trecut, în luna octombrie, intitulat Go local! – Best practices of sustainable food policy on local level, în cadrul săptămânii europene dedicată regiunilor și orașelor, și care s-a desfășurat la sediul Comitetului Regiunilor de la Bruxelles. Atunci reprezentanții județului Harghita au prezentat o serie de produse care beneficiază de marca Produs Secuiesc
Consiliul Județean Harghita, cu sprijinul Comisiei Europene, Parlamentului European și Comitetului European al Regiunilor, organizează la data de 9 octombrie, în cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor, 2018, de la Bruxelles, workshop-ul „Brain Drain: a one way ticket” dedicat migrației tinerilor și forței de muncă.
În cadrul ședinței s-a discutat și despre avizul cu privire la Politica agrară comună, ocazie cu care președintele Consiliului Județean Harghita a afirmat că este important a se avea în vedere și interesele micilor producători, previzibilitatea având un rol definitoriu pentru ca aceștia să poată să-și desfășoare activitatea, să investească.
Miercurea Ciuc, 2 octombrie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)16 vizualizări