După ce au fost actualizate programele școlare, este nevoie de manuale școlare corespunzătoare
(0 Votări)103 vizualizări
Lipsa manualelor școlare în unitățile de învățământ din județul Harghita reprezintă un obstacol în asigurarea condițiilor optime a unui proces educațional competitiv și adaptat la noile programe școlare. Astfel, este nevoie de reforma manualelor și actualizarea conținutului acestora în conformitate cu noile programe școlare.
Ultima actualizare: joi, 17 august 2017
În ceea ce privește învățământul primar cu predare în limba română și limbile minorităților naționale se poate constata că până în momentul de față, pentru anul școlar 2017-2018, elevii nu vor putea învăța din manuale actualizate. Spre exemplu, elevii de clasa a IV-a care frecventează cursurile cu predare în limba minorităților naționale, nu au în momentul de față la dispoziție manuale la disciplinele Istorie sau Geografia României. Deficiențe se înregistrează și în cazul elevilor care urmează să intre în clasa a V-a, unde deși există noi programe școlare, în anul școlar 2017-2018 există riscul ca aceștia să învețe după manuale școlare vechi.
„Procesul de modernizare a sistemului de învățământ trebuie să ofere posibilitate fundamentării și aprofundării cunoștințelor în rândul elevilor. Progresul în învățământ presupune abordarea de noi tehnici, cum ar fi spre exemplu formarea competențelor chei și astfel pregătirea elevilor de la ciclul primar, și nu numai pentru a face față fluxului informațional. Manualele școlare, chiar și cele digitale reprezintă un pas în acest scop”, a afirmat Borboly Csaba.
Relansarea învățământului profesional este o preocupare constantă a consiliului județean, iar programele și manualele școlare folosite în școlile profesionale și liceele tehnice nu mai sunt viabile. În acest sens este nevoie ca acestea să fie revizuite, respectiv să fie elaborate manuale didactice adaptate la programele școlare revizuite pentru învățământul profesional și tehnic.
Miercurea Ciuc, 16 august 2017
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)103 vizualizări