A avut loc la Miercurea Ciuc ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru
În cadrul ședinței Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, care a avut loc azi 15 iulie la Cetatea Miko din Miercurea Ciuc, s-a dezbătut subiectul care vizează programele noului ciclu de finanțare europeană 2021-2027. Au fost prezenți reprezentanții județelor care compun regiunea Centru – Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, iar reprezentanții județului Harghita au formulat o serie de propuneri care au ca scop luarea în considerare în procesul de întocmire a apelurilor de proiecte a specificului județului, astfel ca acesta să nu fie dezavantajat comparativ cu restul județelor. Aspectele dezbătute în cadrul ședinței au fost prezentate de Borboly Csaba, președintele Consiliului județean Harghita și Simion Crețu, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru.
Ultima actualizare: vineri, 17 iulie 2020
Borboly Csaba a afirmat că până în momentul de față Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a avut rolul de mediator în procesul de implementare al proiectelor, dar în perioada următoare în ceea ce privește finanțările din regiune, acestea vor fi decise de către reprezentanții celor șase județe.
Președintele Consiliului Județean Harghita a făcut cunoscut faptul că în cadrul ședinței s-a solicitat ca în următoarea perioadă să se ia în considerare faptul că județul Harghita a beneficiat mai puține finanțări, iar în acest ciclu de finanțare să aibă prioritate în acest proces. De asemenea, s-a evidențiat că este necesar ca în elaborarea programelor de finanțare să se țină cont de specificul județului care este unul format preponderent din zone rurale, iar în procesul de accesare a fondurilor să aibă șanse egale localitățile din mediul rural, micile orașe, respectiv întreprinzătorii mici și mijlocii. Este nevoie de o finanțare mai susținută a domeniului care are în vedere digitalizarea învățământului. În acest sens în județul Harghita este în curs de pregătire un proiect cu o valoare de 82 milioane de euro și care ar acoperi costurile de modernizare a școlilor generale și liceelor din județ. Totodată, au fost formulate propuneri care vizează sprijinirea producătorilor locali și forței de muncă locale, spre exemplu a domeniului de prelucrare a lemnului și a industriei alimentare.
„Județele Harghita, Covasna și Mureș prin colaborare pot să-și exploateze valorile. În următoarea perioadă județul Harghita are nevoie de importante sume de bani care să fie accesate prin intermediul finanțărilor europene. Trebuie să se țină cont de specificul rural al județului, propunerile pe care le-am formulat au în vedere asigurarea oportunităților și alocarea de fonduri pentru localitățile și micile orașe, întreprinzătorii mici și mijlocii. În continuare am propus ca un accent mai mare să fie pus pe introducerea și dezvoltarea învățământului digital. Acest domeniul este unul prioritar pentru noi deoarece investind în acesta, investim în viitorul copiilor noștri” – a subliniat Borboly Csaba.
Simion Crețu a spus că ședința a fost una utilă și complexă, și a menționat că în următoarea perioadă de finanțare europeană accentul va fi pus pe dezvoltările din infrastructură și energetice, respectiv pe dezvoltarea localităților.
Miercurea Ciuc, 15 iulie 2020
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)32 vizualizări