Locuitorii din regiune solicită completarea garniturilor trenurilor Corona și Hargita

Semnăturile colectate au fost predate ministrului ungar responsabil, prezent la Tusványos

(0 Votări)34 vizualizări

Restrângerea numărului de vagoane din garnitura trenurilor intercity Corona și Harghita, care se deplasează pe ruta Brașov – Ținutul Secuiesc – Budapesta reprezintă o chestiune comunitară, dat fiind faptul această decizie a Căilor Ferate Maghiare SRL (MÁV) este o măsură care afectează în mod negativ persoanele care aleg transportul ferovia

Reprezentanții administrațiilor teritoriale din Ținutul Secuiesc au demarat o activitate de strângere de semnături în vederea revizuirii deciziei sus-amintite, acestea fiind înmânate de către președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, în cadrul celei de-a XXIX-a ediții a Universității de vară Tusvanyos, Ministrului ungar al inovației și tehnologiei, dr. Palkovics László.

Reprezentanții unităților administrativ-teritoriale au demarat acțiunea de strângere de semnături în urma sesizărilor sosite din partea locuitorilor. Călătorii de pe ruta Brașov – Ținutul Secuiesc – Budapesta au semnalat faptul că în urma diminuării numărului de vagoane, trenurile Corona și Hargita au devenit foarte aglomerate. În vederea îmbunătățirii condițiilor de transport feroviar internațional, consiliile județene din Ținutul Secuiesc, respectiv organizațiile locale ale UDMR au demarat acțiuni de strângere de semnături. La acest demers s-au alăturat numeroși voluntari, acesta fiind un important mijloc de legătură între Ținutul Secuiesc și Budapesta. Din luna aprilie și până acum s-au strâns mai mult de o mie cinci sute de semnături, acestea fiind înmânate ministrului ungar dr. Palkovics László, de către Borboly Csaba.

Trenul reprezintă pentru multe persoane o modalitate de transport comodă, sigură și la îndemână. Pentru publicul călător din Secuime și Ardeal reprezintă un sprijin în menținerea legăturilor de afaceri, prietenie și familie, o posibilitate de aprofundare a studiilor, la nevoie de efectuare a tratamentelor medicale. Acesta este motivul pentru care solicităm guvernului și cailor ferate maghiare de a reveni asupra deciziei și în numele călătorilor din secuime, sper că se va lua o hotărâre pozitivă și se vor reintroduce vagoanele pe trenurile intercity”, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita. 

„Într-o adresă comună județele Covasna, Harghita și Mureș am solicitat să se revină asupra acestei decizii, iar în acest sens am și colectat semnături. Despre această situație i-am informat pe primul ministru al Ungariei, Orbán Viktor și conducerea MAV, solicitând ca pe principala arteră de transport din Ardeal să se găsească soluții moderne de transport feroviar, dat fiind faptul că ruta este frecvent utilizată nu doar de studenți și oameni de afaceri, dar și de turiști maghiari care aleg ruta Sfântu-Gheorghe – Miercurea Ciuc – Târgu-Mureș – Cluj-Napoca – Budapesta. Locuitorii, elevii și studenții de pe această rută s-au alăturat cu plăcere inițiativei”, a afirmat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna. 

„Pentru Ținutul Secuiesc și pentru județul Mureș legătura directă cu Budapesta este foarte importantă, pe lângă oportunitatea oferită de transportul aerian și transportul feroviar este preferat de comunitățile locale. Iar pentru ca transportul feroviar să rămână în preferințele locuitorilor este nevoie de asigurarea confortului și serviciilor adecvate. Menținerea acestei legături de transport directe este importantă nu doar din punct de vedere economic, fiind și un interes național”, a spus Péter Ferenc, Consiliul Județean Mureș.

Miercurea Ciuc – Sfântu-Gheorghe – Târgu-Mureș, 30 iulie 2018

 


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774