Măsuri în vederea sprijinirii instituției familiei

În cadrul consiliului județean s-a înființat grupul de lucru Familia

(0 Votări)70 vizualizări

Comisia pentru familie, sănătate, social și culte din cadrul Consiliului Județean Harghita lansează un apel către deputații și parlamentarii din România, respectiv către guvern în vederea luării unor măsuri, care din punct de vedere demografic facilitează creșterea și creează condițiile necesare întemeierii de familii și creșterii numărului familiilor cu copii. 

În cadrul comisiei s-a format un grup de lucru, iar la inițiativa consilierului județean Kolozsvari Tibor s-a redactat un apel care cuprinde luarea unei serii de măsuri și oferirea de facilități menite a contribui la sprijinirea familiilor și valorilor familiale. Aspectele sus-menționate au fost prezentate în cadrul conferinței de presă care a avut loc la sediul consiliului județean, marți, 24 octombrie. Consilierul județean a atras atenția asupra faptului că îmbătrânirea populației, scăderea populației apte de muncă și celei care susține sistemul de contribuții sociale și sistemul de pensii din România întâmpină tot mai mari dificultăți, dat fiind faptul că tinerii pleacă în străinătate pentru a-și clădi un viitor. În acest sens este nevoie de demararea unui dialog social și inițierea unor demersuri în care să fie cooptate administrațiile locale, organizațiile civile și cultele religioase. Pentru susținerea acestei inițiative, zilele următoare va fi trimis un chestionar către unitățile administrativ-teritoriale din județ în vederea inventarierii programelor demarate în vederea sprijinirii familiilor, respectiv pentru a afla care sunt acele programe care sunt necesare în acest sens (https://drive.google.com/file/d/0B3DH_aG2Ui1UOEJMQ2tJaFFkWlE/view ).

Farkas Eniko, director general adjunct în cadrul Direcției programe, proiecte, achiziții publice a vorbit despre programele de sprijinire a familiilor derulate de către consiliul județean și instituțiile subordonate acestuia, a căror valoare se ridică la 1,3 milioane de lei.

Borboly Csaba, președintele consiliului județean a salutat inițiativa grupului de lucru, menționând că în acest fel demarează o serie de activități care vor avea ca scop sprijinirea familiilor, a tinerilor și crearea unui viitor pe tărâmurile natale. Acesta a precizat că guvernul român este ocupat cu multe alte domenii, problematica familiilor nefiind în prim-plan, deși acestea sunt celula de bază a societății. În Ungaria, o țară cu statut economic asemănător cu cel al României, există o serie de măsuri, politici fiscale, facilități prin care sunt impulsionate și sprijinite familiile. „Consiliul județean dorește să fie un promotor în acest domeniu, dat fiind faptul că despre familii, tineri nu se vorbește îndeajuns la București. Acesta este motivul pentru care dorim să sensibilizăm opinia publică, să demarăm un dialog social în vedere identificări măsurilor care pot contribui la crearea de politici sociale, în care familia să ocupe un rol central”, a spus președintele consiliului județean care a mai menționat că la nivel local există bune practici, mici pași care pot contribui la schimbarea mentalității, dar și a legislației din domeniul social. În ceea ce privește pași concreți făcuți în acest sens, Borboly Csaba a menționat că s-au făcut o serie de propuneri de modificare legislativă și și-a exprimat speranța că acestea vor fi luate în considerare (http://judetulharghita.ro/consiliu/propuneri-de-modificari-legislative.html ). Nu în ultimul rând, a făcut apel la reprezentanți presei în vederea mediatizării programelor și inițiativelor care se referă la sprijinirea familiilor, a tinerilor.

Miercurea Ciuc, 24 octombrie 2017


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«martie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774