O firma din Joseni va ajuta școala aflată în impas la Ulieș

Patru tone de peleți vor fi transportate pentru ajutorarea școlii 

(0 Votări)46 vizualizări

La ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita care a avut loc pe raza comunei Ulieș, primarul comunei György Sándor a atras atenția asupra situației dificile în care se află școala din localitatea Daia.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita i-a rugat pe cei prezenți să semnaleze dacă pot oferi o mână de ajutor școlii. La intervenția unuia dintre consilierii județeni, firma Ameco Renewable SRL din localitatea Joseni a oferit școlii patru tone de peleți.

Conform celor relatate de primarul localității, finanțarea acordată școlii a fost suficientă pentru acoperirea doar a jumătate din costurile facturilor aferente lunii decembrie. Bugetul restrâns al primăriei nu permite suplimentarea costurilor de funcționare. Școala se află la un capăt al localității, iar grădinița în celălalt capăt. În cursul lunii noiembrie s-a defectat cazanul cu lemne de la grădiniță, iar postul de fochist, a fost desființat, deoarece a fost nevoie de reducerea posturilor, la ca în multe alte unități de învățământ din județ. Având în vedere aceste aspecte, primăria a hotărât să instaleze un cazan automatizat, pe peleți. Din păcate, primăria se confruntă la început de an cu dificultăți financiare din cauza bugetului restrâns și nu poate asigura peleți necesari încălzirii unității de învățământ.

Primarul localității Ulieș, György Sándor mulțumește pentru demersurile întreprinse în scopul asigurării materialului necesar încălzirii unității de învățământ.

Miercurea Ciuc, 4 februarie 2018


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774