Aparatură de specialitate și condiții corespunzătoare la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc
În cursul dimineții de miercuri, 24 iunie, a avut loc la sediul spitalului județean din Miercurea-Ciuc o conferință de presă la care au fost prezenți președintele consiliului județean Borboly Csaba, managerul spitalului Demeter Ferenc și membrii consiliului de administrație ai spitalului. Tema conferinței de presă a fost darea în folosință a secției ATI și prezentarea aparatelor medicale care vor contribui la diagnosticarea cât mai precisă a anumitor afecțiuni.
Ultima actualizare: joi, 25 iunie 2015
Managerul spitalului i-a salutat pe cei prezenți și a afirmat: „am câștigat o bătălie, astfel o parte a secției ATI este funcțională și sperăm ca prin aparatura nouă a spitalului să putem asigura condiții necesare unu act medical corespunzător”.
Borboly Csaba a mulțumit în primul rând pentru buna colaborare dintre instituții și și-a exprimat bucuria vizavi de darea în folosință a secției ATI, lucrările la această secție întâmpinând o serie de greutăți de-a lungul timpului. „Finalizarea lucrărilor la secția ATI reprezintă depășirea unui mare hop. Cooperarea în acest sens s-a extins la scară largă, iar odată cu mutarea secției de terapie intensivă se vor putea continua lucrările de modernizare ale spitalului. Sperăm ca până la sfârșitul anului, lucrările să fie finalizate în totalitate și să putem asigura condiții optime pentru pacienți. Faptul că spitalul dispune de aparatură de specialitate, computer tomograf (CT) și rezonanță magnetică (RMN) este o mare realizare. Locuitorii județului nu vor mai fi nevoiți astfel să se deplaseze în Brașov sau Târgu-Mureș pentru efectuarea acestor investigații, iar firma care asigură investigațiile RMN are semnat un contract cu casa de asigurări și astfel o parte a cheltuielilor este acoperită. Zi de zi depunem eforturi pentru ca pacienții să poate beneficia de servicii spitalicești corespunzătoare”, a afirmat președintele consiliului județean.
Lányi Szabolcs, șef de catedră în cadrul Universității Sapientia și membru în consiliul de administrație al spitalului a spus că se află în curs demersurile necesare pentru încadrarea într-un grad superior al spitalului, astfel ca acesta să devină și un centru de cercetare. El a menționat că acest proces este unul de durată și anevoios, însă i-a asigurat pe cei prezenți de sprijinul Universității Sapientia în acest sens.
Cei prezenți au fost martorii unui examen CT, medicul specialist prezentând modul de funcționare al aparatului și menționând rolul acestuia în procesul de diagnosticare cât mai exactă a pacienților. Totodată, a putut fi văzut și aparatul performant RMN.
Miercurea-Ciuc, 24 iunie 2015
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)42 vizualizări