Patru județe vor colabora în vederea realizării planului urbanistic zonal al Munților Călimani

Se conturează o colaborare istorică 

(0 Votări)25 vizualizări

În data de 16 iulie reprezentanții județelor Harghita, Mureș, Neamț și Suceava s-au întâlnit pentru a demara pregătirea planului urbanistic zonal al Munților Călimani. 

La întâlnire au participat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, Proca Ion, prefectul județului Harghita, Alexandru Cîmpeanu, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, reprezentantul județului Suceava, arhitecții șefi și colegii de la direcția de urbanistică din cele patru județe, respectiv Cristian Tabără, realizatorul de emisiuni tv și Charley Ottley, jurnalist englez care de ani de zile promovează valorile turistice ale României.

Borboly Csaba i-a chemat pe cei prezenți la acțiune și a oferit să pună la dispoziție experiența județului Harghita, dat fiind faptul că de mai mulți ani se depun eforturi susținute pentru realizarea planului urbanistic zonal al Munților Harghita și Csomád-Bálványos.

„Scopul nostru este turismul sustenabil, protejarea valorilor naturale. Să avem curajul de a visa măreț, deoarece am convingerea că prin muncă susținută putem să ne atingem scopurile”, a spus Borboly Csaba. 

Cristian Tabără și Charley Ottley au evidențiat peisajele sălbatice neatinse, importanța potențialului turistic care se află în valorile naturale și poveștile care se leagă de aceste valori și care ar plasa județul Harghita în centrul valorilor turistice.

„Oamenilor le plac poveștile. Este importantă redescoperirea poveștilor și întâmplărilor care se leagă de aceste locuri, de a arătă celor care vin aici patrimoniul construit care încă s-a păstrat. Și mai important este ca oamenii să înțeleagă că acestea sunt valori turistice pentru care numeroși turiști sunt dispuși să vină aici și să cheltuiască bani. Putem să ne certăm asupra acestor locuri istorice, sau putem să colaborăm și să ne construim avantaje”, au spus Tabără și Ottley.

Participanți au fost de acord că se află în fața unei provocări care va necesita muncă susținută în următorii ani, acesta este motivul pentru care au întocmit un plan de acțiune cu termene limită, al cărui prim pas va fi un atelier de idei pe baza căruia pot fi cooptate în activitate ministerele de resort, locuitorii, primăriile și organizațiile civile.

Miercurea Ciuc, 18 iulie 2020


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774