Plan de management integrat pentru administrarea parcului național conform prevederilor rețelei ecologice Natura 2000

A ajuns la sfârșit proiectul finanțat de POS Mediu realizat în parteneriat de către Consiliul Județean Harghita și Administrația Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș.

(0 Votări)142 vizualizări

Rezultatele proiectului denumit „Plan de Management Integrat revizuit pe principii N2000 pentru Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, ROSCI0027, ROSPA0018” au fost prezentate în cadrul conferinței de presă organizată în data de 25 iulie 2016 la Lacu Roșu.

Obiectivul general al proiectului a fost asigurarea unui management eficient în ariile naturale protejate prin Plan de Management Integrat elaborat și revizuit pe principii N2000 ale Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş (PNCB-H) sit ROSCI0027, sit ROSPA0018 în vederea conservării biodiversităţii, a habitatelor naturale, a speciilor de floră şi fauna sălbatică existente în aria naturală protejată.

„Aceasta este finalul unui proiect european, prin care s-a realizat planul de management integrat al parcului național, venind în ajutorul personalului parcului național cu scopul întăririi capacității instituționale” – a explicat în cadrul conferinței de presă Barti Tihamér, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita. El a menționat că e important să exploatăm cât mai mult beneficiile stațiunii Lacu Roșu, punând accentul spre atragerea a cât mai mulți turiști în zonă.

„Parcul național a avut și până acum un plan de management, dar acest plan de management vechi nu se baza pe principii Natura 2000. Parcul Național Cheile Bicazului-Hăşmaş cuprinde situri de importanță comunitară ROSCI0027 și de protecție specială avifaunistică ROSPA0018 ce aparțin rețelei ecologice Natura 2000 în România” – a explicat motivul necesității de actualizare a planului de management Laczkó Zoltán, reprezentantul Administrației Parcului Național Cheile Bicazului-Hăşmaş. Potrivit dânsului, în cadrul proiectului POS Mediu s-a revizuit planul de management existent pe principii Natura 2000 pe baza studiilor preliminare, adică inventarierea și cartarea, precum și evaluarea stării de conservare și a impactului antropic a speciilor și habitatelor Natura 2000. Planul de management integrat include o metodologie pentru monitorizarea permantentă a acestor specii și habitate. Această monitorizare se va realiza cu ajutorul diferitelor echipamente achiziționate în cadrul proiectului cu scopul întăririi capacității instituționale a administrației parcului. De exemplu în cadrul conferinței de presă s-a prezentat laboratorul mobil recent achiziționat în cadrul priectului, cu ajutorul căruia au efectuat o analiză de apă, dar au achiziționat și mijloace de transport, 8 seturi de echipamente de teren și de protecție, diferite materiale electronice și optice specifice activităţilor de monitorizarea speciilor şi habitatelor, sistem informațional geografic GIS. Tot în cadrul proiectului s-a realizat instruirea personalului administrației pe tema managementului ariilor protejate, evaluarea statutului de conservare, utilizarea echipamentelor, precum și tehnici de comunicare.

Despre planul de management integrat

În cadrul proiectului POS Mediu s-a revizuit planul de management existent pe principii Natura 2000 pe baza studiilor preliminare elaborării planului de management (inventarierea și cartarea, precum și evaluarea stării de conservare și a impactului antropic a speciilor și habitatelor Natura 2000). Studiile preliminare elaborării planului de management s-au realizat pe teren de către o asociere din trei firme specializate pe aceste activități, timp de 18 luni, în perioada de octombrie 2013 - aprilie 2015 în valoare de 580.000 de lei. Pe baza acestor studii preliminare Administrația Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș a revizuit planul de management existent la sfârșitul anului 2015 și s-au organizat întâlniri de consultare a factorilor interesați. Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita – la inițierea primarului comunei Corund, Katona Mihály – s-a întâlnit în luna aprilie și cu reprezentanții comercianților din Cheile Bicazului, domiciliate în comuna Corund, și au ajuns la un compromis, iar în viitor se vor mai continua dezbaterile pe această temă. Pe baza propunerilor factorilor interesați s-a finalizat planul de management integrat, urmând în zilele următoare să apare ordinul de ministru al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, planul de management integrat devenind astfel lege.

„Finalizarea proiectului nu înseamnă sfârșitul muncii, fiindcă trebuie să continuăm colaborarea cu municipiul Gheorgheni și comunele din zonă. Dezvoltarea durabilă a regiunii se poate realiza pe modelul asociațiilor de dezvoltare intercomunitare turistice Csomád-Bálványos și Munții Harghita, prin realizarea planului urbanistic zonal și în regiunea asta” – a declarat Borboly Csaba cu ocazia evenimentului de finalizarea proiectului.

Planul de management integrat al Parcului Național Cheile Bicazului-Hăşmaş se poate descărca de pe site-ul Consiliului Județean Harghita:

http://judetulharghita.ro/upload/public/hirek/aktak/PNCB-H_CC_A1_PlanManagement.pdf
http://judetulharghita.ro/upload/public/hirek/aktak/PNCB-H_CC_A2_Regulament.pdf

Proiectul denumit „Plan de Management Integrat revizuit pe principii N2000 pentru Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, ROSCI0027, ROSPA0018” se va sfârși în data de 29 iulie 2016. Valoarea totală a contractului de finanțare este 2.129.159 de lei, fiind cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, prin Programul  Operațional Sectorial „Mediu” (POS Mediu).

Miercurea-Ciuc, 25 iulie 2016


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774