Politica Agrară Comună (PAC) se află în fața unor schimbări majore

Consiliul Județean Harghita poate deveni partenerul regional direct al Comisiei Europene în domeniul agriculturii

(0 Votări)12 vizualizări

La invitația parlamentarului european Iuliu Winkler, Consiliul Județean Harghita în parteneriat cu grupul parlamentar al Partidului Popular European, respectiv cu Comisia Europeană a participat la un workshop unde au fost prezentate oportunitățile din domeniul agriculturii în Uniunea Europeană, respectiv au fost dezbătute aspecte referitoare la viitorul fermelor mici și mijlocii. Workshop-ul a avut loc marți, 19 martie în clădirea Parlamentului European de la Bruxelles.

„Informarea directă care a avut loc la Bruxelles și de care au beneficiat specialiștii din domeniul agriculturii și dezvoltării rurale din județul Harghita este foarte importantă, deoarece Politica Agrară Comună (PAC) se află în fața unor schimbări majore. Descentralizarea va caracteriza Politica Agrară Comună după anul 2021, o serie de decizii importante va fi lăsată la latitudinea statelor membre, guvernul și ministerul agriculturii vor decide cu privire la programele și condițiile necesare pentru acordarea de subvenții. Ne aflăm în fața a două decizii: la Bruxelles va trebui să apărăm viitorul PAC după 2021, să obținem creșterea valorii fondurilor și creșterea valorii pe suprafață, iar la București trebuie să reprezentăm interesele fermierilor din Ardeal, a fermelor familiale și să facem tot ceea ce este posibil pentru scăderea birocrației în cadrul programelor agricole, respectiv să simplificăm angajarea”, a afirmat parlamentarul european Iuliu Winkler.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și membru în cadrul Comitetului Regiunilor este de părere că în perioada după anul 2020 principiile PAC vor influența aspectele referitoare la modul în care se vor acorda subvenții fermierilor locali. „În calitate de membru al Comitetului Regiunilor, am constatat de asemenea, că inițiativele și propunerile din acest domeniu au subliniat importanța sprijinirii micilor producători și a întreprinderilor familiale, iar pe baza acestui principiu se contează pe deschidere din partea statelor membre pentru a dezvolta instrumente naționale de finanțare. Cu alte cuvinte trebuie să reprezinte o prioritate sprijinirea micilor producători, utilizarea eficientă a resurselor locale, realizarea de produse bio, tradiționale și o politica alimentară durabilă”, a adăugat membrul COR care a reușit aprobarea propunerii de modificare care face referire la păstrarea subvențiilor APIA.

Totodată, acesta a mai reamintit și fenomenul de migrație a tinerilor agricultori și producători către țările mai dezvoltate acesta fiind un aspect important, astfel, nu numai că exodul de creiere reprezintă o problemă majoră în regiunile mai puțin dezvoltate, ci și migrarea forței de muncă calificate. În acest sens a propus elaborarea de programe specifice de susținere și încurajare a tinerilor specialiști din domeniul microregiunilor și agricultură.

Membrul CoR propune, de asemenea, crearea unui grup interregional în cadrul CoR care să aibă la bază politica alimentară durabilă, cu un accent deosebit pe dezvoltarea produselor tradiționale și locale și pe sprijinirea micilor producători locali.

Francis Fay, conducătorul Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală în cadrul Comisiei Europene, respectiv Németh Anikó asistent pe politici din domeniu au prezentat modul de obținere al certificărilor OEM (producătorul original al produsului), OFJ (indicația geografică), respectiv KFJ (atestarea produselor tradiționale).

Din partea Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), conducătorii de program Ștefan-Lucian Radu și Mihaela Luca au vorbit despre posibilitățile naționale în ceea ce privește subvențiile, dar și despre provocările pe care le ridică concursurile de proiecte.

Demeter László, expertul Asociației Microregionale Pogány-havas a vorbit despre localizarea comunităților rurale în calitate de proprietari ai diversității biologice în cadrul Politicii Agrare Comune (PAC) și al politicilor europene de mediu. Acesta a spus că județul Harghita este un bun exemplu în ceea ce privește diversitatea bio-culturală care este susținută în mare parte de comunitățile rurale.

Szabó Ákos, specialist în agricultură și dezvoltare rurală a prezentat planurile viitoare cu privire la rețeaua producătorilor agricoli din regiunea aceasta și care este susținută de guvernul ungar. Potrivit acestuia, fermele familiale mici trebuie să fie încurajate să producă produse care nu se limitează la producția de materii prime, produsele acestora să fie transferate către consumatori prin diferite canale de vânzare. Una dintre cele mai accesibile opțiuni pentru supraviețuirea fermelor regionale mici este gruparea în cooperative și asociații.

Kolumbán Dávid, consilier județean la Consiliul Județean Harghita consideră că pentru ca fermele familiale să poată trece la un nivel superior în care nu doar se auto-susțin și produc materii prime, este nevoie de dezvoltare tehnologică care poate fi implementată prin programele de subvenționare. Acest tip de ferme trebuie să fie sprijinite în mod special, fără produsele realizate de acestea Uniunea Europeană ar fi mai săracă.

Csilip Árpád, director al Agenției de Dezvoltare Județeană a atras atenția asupra legăturii tot mai puternice care există între producătorii care produc produse atestate cu marca Produs Secuiesc și consumatori. Datorită acestui fapt fermierii și producătorii trebuie să acorde o atenție mult mai sporită a cerințelor cumpărătorilor. Acesta a mai spus că produsele tradiționale locale secuiești reprezintă, pentru consumatorii din această regiune poarta de acces către un stil de viață sănătos.

Expertul Csák László a vorbit despre viitorul PAC. În opinia sa este nevoie de implementarea aspectelor noi, inovative în următoarea perioadă strategică. Acesta a subliniat că principiile definite în 1996, cum ar fi întâietatea rurală sau abordarea integrată, nu sunt aplicabile începând din 2021, ci mai degrabă este nevoie de un nou mod de gândire și o nouă direcție, care să se adreseze și generației tinere. În același timp, concluzionând, a afirmat unul dintre aspectele cele mai importante este faptul că participanții au rezumat în opt puncte propunerile județului Harghita, ale regiunii cu privire la PAC după 2020, acestea urmând a fi completate ulterior și transmise europarlamentarului Iuliu Winkler. Acesta din urmă s-a angajat să transmită propunerile comisarului european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan. Totodată, Csák László consideră a fi un pas important faptul că Francisc Fay a invitat județul Harghita să coopereze cu Comisia Europeană pentru a îmbunătăți comunicarea cu fermierii din regiune.

Francis Fay a evidențiat că județul Harghita dispune de valori bio-culturale care cu ajutorul autoritățile locale și regionale, pot contribui la promovarea gândirii strategice în rândul agricultorilor. Domnia sa a făcut apel către Consiliului Județean Harghita de a fi un partener direct și proeminent în regiune, astfel ca mesajele Uniunii Europene referitoare la agricultură să ajungă la micii producători din regiune.

Bruxelles, 19 martie 2019


[ Știri internaționale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774