Premieră în ceea ce privește adoptarea bugetului județean

Drumuri publice reabilitate la scară largă

(0 Votări)58 vizualizări

În procesul de elaborare al proiectului bugetului județean, Consiliul Județean Harghita a pus accentul în acest an pe reabilitarea de drumuri și investiții. Pe lângă lucrările de reabilitare a drumurilor care au fost demarate deja, se preconizează noi lucrări a căror valoare se ridică la 261 milioane de lei. Din această sumă, 25 milioane de euro se dorește a se obține prin atragerea de fonduri europene, restul ar trebui să fie asigurat de la guvern, sau chiar din împrumuturi bancare. În opinia președintelui consiliului județean Borboly Csaba, administrarea drumurilor județene este una dintre priorități, dar și o îndatorire. 

La ședința instituției care a avut loc în data de 13 martie la Sânsimion, având în vedere prevederile legii 907/2016, s-a afirmat că pot fi sprijinite doar acele investiții a căror documentație este completă – cu precizarea că în anii precedenți documentațiile de acest fel nu au fost întocmite, ceea ce se transpune în greutăți în ceea ce privește sprijinirea proiectelor locale. Excepție fac acele lucrări care au fost demarate sau cele pentru care s-a semnat deja un contract.

Noutatea este reprezentată de faptul că de la finalul ședinței, pe site-ul http://investitii.judetulharghita.ro/nota-de-fundamentare-cjh se poate accesa lista care cuprinde cele 174 de investiții și achizițiile, a căror valoare se ridică  la 79 milioane de lei (aici sunt incluse și proiectele sprijinite prin intermediul instituțiilor subordonate). Toate aceste demersuri sunt întreprinse în scopul transparenței decizionale.

În ceea ce privește reabilitarea drumurilor, au fost amintite porțiunile de drum de la Șoimușu-Mic, Păuleni-Ciuc, Băile Harghita, Zetea sau porțiunile dintre localitățile Tulgheș și Ditrău sau cele dintre Remetea și Subcetate, Crișeni și graniță cu județul Mureș. Președintele consiliului județean și-a exprimat speranța ca la proiectarea de drumuri să se prezinte cu oferte specialiști din județul Harghita, deoarece experiența avută cu specialiștii din alte zone ale țării nu a fost una pozitivă. Totodată, consiliul județean și-a asumat ca până în anul 2020 se vor asfalta porțiuni de drum de la Lăzarea, Casin, Sânmartin – Bancu, Ciucsângeorgiu – Armășeni, Livezi, Valea Strâmbă, Tulgheș, Frumoasa – Mihăileni, Orășeni, Dealu, Atid – Crișeni, Vărșag, Sânpaul, Ditrău – Remetea, Sărmaș – Subcetate, Bilbor. Pentru realizarea acestor investiții se au în vedere și finanțările din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și a Programului Operativ Regional. În cazul PNDL s-au alocat în avans fonduri, iar dacă vreunul dintre proiecte va fi finanțat de prin intermediul acestui program, banii vor fi realocați altor proiecte.

Continuă programul destinat satelor mici și cel prin intermediul căruia se construiesc trotuare, în vederea asigurării siguranței populației. Tot în acest sens se planifică instalarea de camere de supraveghere pe drumurile publice. În acest an continuă organizarea concursurilor de proiecte ale Consiliului Județean Harghita și cresc sumele cadrul alocate diferitelor domenii, cum ar fi sprijinirea pompierilor voluntari a căror proiecte vor fi finanțate cu 100 mii lei mai mult decât anul trecut, sau programele destinate sportului – 75 mii lei mai mult. Sănătatea este un domeniu care în continuare este prioritar pentru consiliul județean, astfel se va dota cu aparatură nouă Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc și Spitalul de Psihiatrie de la Tulgheș. Se află în curs și lucrările de construire a locuințelor destinate medicilor.

Miercurea-Ciuc, 13 martie 2017


[ Közéleti hírek ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774