Trebuie luarea urgentă de măsuri împotriva pășunatului ilegal
În seara zilei de 6 aprilie, primarul comunei Satu Mare a fost transportat de urgență la spital, după ce un fermier din localitate i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit. Cauza agresiunii a fost reprezentată de faptul că primarul i-a solicitat fermierului să nu-și mai ducă animalele în locuri în care este interzisă pășunarea.
Ultima actualizare: vineri, 07 aprilie 2017
În urma discuției pe care Borboly Csaba a avut-o cu comisarul șef al poliției județene Mihalache Constantin, acesta din urmă a dat asigurări în legătură cu eforturile depuse pentru prinderea cât mai urgentă a făptuitorului și aducerea sa în fața justiției.
„Încă din primăvară apar probleme în privința pășunatului, deoarece efectivul de animale în județul Harghita este în creștere. Trebuie să ne unim forțele pentru a găsi soluții, pentru ca să nu se mai întâmple astfel de situații. Pentru niște bani și câteva animale, nu se merită ca viața omului să fie pusă în pericol. Aceia care au animale mai numeroase decât terenul necesar susținerii acestora, nu au dreptul de a abuza de proprietățile semenilor”, a afirmat Borboly Csaba.
În urma discuției telefonice pe care președintele consiliului județean a avut-o cu Kovács Imre, acesta a dorit să transmită acelora care doresc să obțină avantaje în acest mod, periclitând proprietatea altor semeni, că nu acesta este drumul care trebuie urmat.
Miercurea-Ciuc, 7 aprilie 2017
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)63 vizualizări