Tamás Csaba din localitatea Lupeni a obținut locul al treilea în proba eliminatorie de la întrecerea Galop Național din Ungaria
Buna colaborare dintre localitatea Lupeni și Consiliul Județean Harghita a contribuit la obținerea unui rezultat excepțional. Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita l-a felicitat în cursul lunii iulie pe Tamás Csaba care a câștigat întrecerea Galop Secuiesc și i-a urat succes la întrecerea care a avut loc zilele trecute în Ungaria. Consiliul Județean Harghita demarează, prin intermediul Agenției de Dezvoltare a Județului Harghita, un program menit a sprijini activitățile ecvestre, rezultatele obținute în cadrul Galopului Național din Ungaria fiind o dovadă în acest sens.
Ultima actualizare: luni, 17 septembrie 2018
În proba eliminatorie din cadrul întrecerii, Tamás Csaba și calul său Fiber s-au clasat pe locul al treilea. Consiliul Județean Harghita prin intermediul instituției subordonate, Agenția de Dezvoltare a Județului Harghita a sprijinit cu aproximativ 50 mii lei Asociația Lófő din Lupeni, asociație din cadrul căreia au luat startul în data de 15 septembrie, călărețul și calul sus-amintit.
Angajați din cadrul Agenției prezenți la eveniment, au promovat și produse certificate cu marca Produs Secuiesc. Conform relatărilor directorului Agenției, Cilip Árpád, gemurile, mierea, turta dulce, produsele din carne și produsele lactate expuse la stand s-au bucurat de mare căutare. În opinia acestuia, Produsele Secuiești sunt foarte căutate la Budapesta, la fiecare eveniment acestea se situează printre preferințele consumatorilor.
În opinia lui Borboly Csaba este nevoie de continuarea demersurilor astfel ca miile de familii din regiune care prin intermediul materiei prime locale, de bună calitate și cunoștințe moștenite și perpetuate, să poată accede pe piețele de desfacere cu produsele lor și astfel să contribuie la crearea de locuri de muncă și oferirea de perspective tinerilor.
Miercurea Ciuc, 16 septembrie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)36 vizualizări