Proiect de aproape 25 de milioane lei depus de către SJU M-Ciuc și Consiliul Județean Harghita

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc în parteneriat cu Consiliul Județean Harghita a depus un proiect în valoare de 24.594.558 lei în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) pentru fondurile deschise cu scopul consolidării capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19.

(0 Votări)36 vizualizări

Finanțarea deschisă în cadrul POIM oferă spitalelor șansa de mărire a capacității de gestionare al situației cauzate de pandemia de Sars-Cov-2. Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc și  Consiliul Județean Harghita, în a cărui subordine spitalul funcționează, aplică la aceste fonduri printr-un proiect depus în data de 3 iulie, în valoare de 24.594.558 lei. În cadrul programului – cu îndeplinirea condițiilor de eligibilitate – se acordă finanțare spitalelor pentru cheltuielile efectuate între 1 februarie și 31 decembrie pentru a face față pandemiei de coronavirus. Totodată se oferă sprijin pentru achiziționarea de aparatură, medicamente și echipamente pentru prevenire și pentru îngrijirea bolnavilor Covid-19. 

În cadrul proiectului depus de către spitalul din M-Ciuc s-a cerut finanțare pentru cheltuielile efectuate pentru aparatură medicală (unitate stomatologică, tub rontgen), medicamente, reactive, consumabile medicale (măști, halate sterile, botoșei, bonete, combinezoane, scut protecție pentru față, ochelari de protecție). Totodată, în cazul acordării finanțării, spitalul va mai achiziționa antiseptice și dezinfectanți, aparatură medicală (de exemplu: aparate de ventilație,  aparat hemodializă, aparat Real Time PCR, monitoare funcții vitale, injectomate, microscop, paturi terapie intensivă), medicamente și consumabile.

„Pandemia de coronavirus ne-a surprins pe toți. La noi a ajuns valul de îmbolnăviri mai târziu decât în celelalte regiuni ai țării, am avut timp să ne pregătim corespunzător cu medicamente și echipamente de protecție pentru pacienți și angajați. Am primit multe donații, însă și împreună cu acestea pregătirea a însemnat un efort financiar mare pentru spitalul nostru. În alcătuirea acestui proiect am avut ca scop recuperarea unor sume cheltuite și – la achizițiile planificate - dezvoltarea instituției” – a declarat dr. Konrád Judit, managerul spitalului.

„De la începutul epidemiei, Consiliul Județean  Harghita și Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc desfășoară o activitate susținută. Am realocat fonduri, organizat strângeri de donații apelând la toate păturile sociale, am construit un spital modular toate acestea pentru a putea asigura condiții necesare pacienților și am luat numeroase măsuri pentru siguranța populației. Am speranța că proiectul va fi printre primele și în acest mod se vor recupera sumele investite de spital până acum pentru protejarea și vindecarea pacienților. Astfel sumele care ne vor fi puse la dispoziție le vom putea utiliza pentru dezvoltarea spitalului” – a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Mai multe informații obțineți de pe pagina de facebook a lui Borboly Csaba:

https://www.facebook.com/borbolycsaba.ro/videos/918250872027381/

 

Miercurea Ciuc, 03.07.2020


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774